Robert Negoiţă s-a vindecat de coronavirus. "Această pandemie trebuie tratată cu seriozitate"
Robert Negoiţă a stat două săptămâni în izolare după ce a fost diagnosticat cu coronavirus şi acum anunţă fericit că a câştigat lupta cu boala.
“Sunt fericit şi bucuros să vă anunţ că, la două săptămâni de când am fost depistat pozitiv la infectarea cu virusul COVID 19, sunt vindecat şi mă simt excelent, gata să mă apuc iar de treabă. Au fost două săptămâni ciudate în care aş minţi să vă spun că totul a fost simplu. Impactul emoţional şi, uneori fizic, au fost provocări pe care le-am depăşit şi cu ajutorul dvs., lucru pentru care vă mulţumesc din suflet. Gândurile voastre bune şi mesajele de încurajare mi-au dat energie, au fost un ajutor de nepreţuit. Cred că lupta cu această boală poate fi câştigată şi de cei aflaţi în jurul celor care au ghinionul să se infecteze, fie că vorbim de familie sau prieteni. Energiile lor pozitive transmise către pacienţi, dublate de efortul absolut remarcabil făcut de medicii noştri ne dau şanse sporite în faţa acestei pandemii.
După cum aţi putut observa, am preferat ca în aceste două săptămâni, să nu interacţionez în spaţiul public, deşi cererile din partea mass media au fost numeroase. A fost alegerea mea prin care am vrut să transmit un mesaj de responsabilitate, în faţa unei boli necunoscute, tuturor celor care au încă dubii. Această pandemie trebuie tratată cu seriozitate, nu trebuie sa minimalizăm efectele bolii, nu trebuie să transmitem mesaje oamenilor că, deşi suntem infectaţi, totul este ok. Eu am vrut să transmit, prin tăcerea mea, că în faţa unei astfel de provocări legate de sănătate, orice alte probleme devin irelevante. Deci, dragii mei, protejaţi-vă, aveţi grijă de voi şi de familiile voastre şi fiţi convinşi că suntem destul de puternici să trecem şi peste această provocare Nu vreau să închei fără a mulţumi profesioniştilor desăvârşiţi de la Spitalul Victor Babeş, pentru grija, umanitatea şi efortul colosal pe care îl fac în această pandemie. Ei sunt CEI MAI BUNI!”, a spus Negoiţă.