Robin Williams, războiul moştenitorilor!
Noi documente scot la iveală războiul pe care-l credeam stins în familia lui Robin Williams. Anul trecut, în luna decembrie, avocaţii lui Susan Schneider (de profesie graphic designer), văduva actorului, solicitau mai mulţi bani pentru a acoperi ipoteca şi cheltuielile luxoasei reşedinţe pe care a împărţit-o cu defunctul ei soţ (de altfel, casa în care Robin s-a sinucis). Şi interesant este că, atunci, Susan specifica faptul că are convingerea că mai există bani rămaşi în urma lui Robin de care ea nu ştie, pe care crede că îi ţin ascunşi copiii acestuia, care au dat o interpretare restrictivă testamentului său. Pentru ca, doar câteva luni mai târziu, femeia să ajungă să se certe chiar şi pentru nişte obiecte care susţine că au dispărut din casa ei şi care au aparţinut starului.
De menţionat că Williams a lăsat, totuşi, majoritatea averii sale urmaşilor din mariajele anterioare – e vorba despre Zelda (25) şi Cody (23), copiii din a doua sa căsnicie, cea cu Marsha Garces, şi de Zak (32), fiul starului cu prima soţie, Valerie Velardi. Lor le-au revenit şi toate suvenirurile păstrate de Williams de la filmări. Starul a dorit ca ultimei soţii să-i rămână doar casa în care a locuit cu ea, câteva obiecte achiziţionate împreună - plus un fond înfiinţat special pentru a acoperi întreţinerea locuinţei. Ceva neclar cumva?
Răscolitul şi storsul proprietăţilor doar pentru a mai obţine oricât de puţin în plus nu sunt tocmai de bun simţ după doar trei ani de mariaj pe care Susan i-a împărţit cu Robin. Dar iată că doamna insistă. Iar pe 14 august, avocaţii ei au revenit la tribunal pentru a mai cere bani – pe motiv că ce a primit nu-i ajunge pentru cheltuielile curente ale casei şi că nu are garantat un venit constant. Iar argumentul principal este că testamentul are o prevedere, chipurile intenţionat trecută cu vederea, care precizează că „orice surplus de venit al fondului să fie virat lui Susan Schneider“.
De cealaltă parte, copiii spun că acel detaliu este o pură precizare pentru Fisc şi că nu mai există bani, dar că Schneider încearcă să-şi îmbunătăţească statutul financiar pe cheltuiala lor. Ce-i drept, cei trei n-au plăcut-o niciodată pe cea din urmă doamnă Williams, dar au acceptat-o cu un lanţ de grimase de dragul fericirii tatălui lor. „Apoi, încet, ei au fost îndepărtaţi“, spune un prieten al familiei, care susţine că, atunci când Robin a fost diagnosticat cu început de Parkinson, cu puţin înainte de a se sinucide, Susan voia să întrerupă orice contact cu Zak, Zelda şi Cody, pentru a putea prelua ea controlul. „Am aflat că voia chiar să-l interneze într-un azil dacă starea lui s-ar fi înrăutăţit. E o femeie foarte rece. Nu i-a lăsat pe copii să-l vadă nici de ziua lui“, declară aceeaşi sursă. Nu ne-am fi aşteptat, aşadar, ca Susan, Zak, Zelda şi Cody să alcătuiască vreodată un vesel patrulater. Dar acest război pătează amintirea unui actor de geniu, cu o sensibilitate aparte.
foto: guliver/getty images/splash news, hepta