Rochia preferată de primăvară a starurilor face furori! O poartă deja Cindy Crawford, Gwyneth, Blake

17 aprilie 2024   News

Nu mai este nicio îndoială, vedetele dau tonul în ceea ce privește vestimentația de primăvară. Și un element comun face parte din garderoba mai multor celebrități.

Avem aici doar trei exemple: Mariska Hargitay, Cindy Crawford și Gwyneth Paltrow. Toate doamne trecute de 40 de ani au ales o rochie care face furori în această primăvară: rochia midi, aerisită.

Gwyneth Paltrow a postat pe contul său de socializare, unde este foarte activă, câteva modele interesante care pot fi purtat șic casual în această primăvară.

Printre propunerile celebrei actrițe și fondatoare Goop, se numără fusta neagră cu cămașă albă, pantalonii largi pe picior sau ținutele sport. Însă preferința starurilor când vine vorba de lungimea fustei este acum una midi. Potrivit People Magazine, aceste modele de rochii pot fi găsite inclusiv în magazinele de mass-market, la prețuri accesibile sau pe Amazon.

Un alt exemplu este frumoasa Cindy Crawford, care optează iată pentru aceleași lungimi.

Fostul top model a avut o apariție wow la emisiunea lui Jimmy Fallon, unde a participat alături de fiica sa la fel de celebră, Kaia Gerber. Cele două au făcut furori și iată că și tânăra a optat pentru o lungime asemănătoare.

Starurile par a fi ghidate în primăvara asta de sloganul ”less is more”. 

Un alt exemplu este Mariska Hargitay, care a participat la o ceremonie pe Empire State Building, la New York, într-o splendidă rochie pe corp bleumarin, cu o lungime regală: exact sub genunchi.

Acest model este foarte flatant pentru siluetă, tocmai de aceea specialiștii People au decretat rochia midi vedeta acestei primăveri. Tot ei scriu că multe alte staruri poartă acum acest model de rochie, printre care și  Kelly Clarkson sau Blake Lively.

Indiferent ce stil ai, mai clasic, mai elegant, mai sport sau mai casual, această lungime la rochie sau la fustă este una care avantajează și mai are un beneficiu: se poate asorta de minune atât cu tocuri, cât și cu cizme sau pantofi sport. Imaginația va fi provocată!

Foto: Profimedia

Mai multe