Roxana Vancea, despre de ce s-a despărţit de Mihai Bendeac: ”V-aţi pus vreodată întrebarea cine e Bendeac?”

1 aprilie 2019   News

Printre vedetele invitate la iUmor s-a numărat şi fosta iubită a juratului Mihai Bendeac, respectiv Roxana Vancea. Aceasta a susţinut un moment umoristic despre cum s-a desfăşurat relaţia lor, dar şi cum s-a încheiat.

”Am venit la voi ca să mă eliberez de o povară, întrebarea pe care mi-o adresează 224.353 de oameni zilnic: de ce nu mai eşti cu Bendeac?  Oamenii o spun într-un mod de parcă l-am avut pe Johnny Depp şi l-am ratat. Oameni buni, treziţi-vă, voi v-aţi pus vreodată întrebarea cine este Bendeac sau ce este Bendeac? Bendeac nu există, el este o multitudine de personaje, el nu are personalitate, el este doar un interpret“, şi-a început Roxana Vancea numărul la „iUmor“. 

Fosta iubită a comediantului l-a ironizat povestind despre viaţa de cuplu cu acesta: „Să vă explic cum este să vii de la serviciu obosită, supărată, tristă, să vrei să vorbeşti cu iubitul tău, şi el să te întâmpine cu «Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi Măicuţa Domnului cu el să nu-l lase singurel la…greu». Exact. De ce nu mai eşti cu Bendeac? Cum să rezişti lângă unul căruia îi spui frumos: iubitule, mă apuc să fac curăţenie prin casă şi te trezeşti că-ţi răspunde Vadim: «Nu faci tu curăţenie la mine-n casă, tâmpita dracu’».  Mă întreb de multe ori cu ce am greşit să dorm în pat cu Perversul de pe Târgu Ocna sau ce energii negative s-au năpustit asupra mea să trebuiască să fac sex cu Fernando de la Caransebeş“. 

La rândul lui, Mihai Bendeac s-a declarat emoţionat de prezenţa fostei sale iubite în platoul emisiunii pe care o jurizează: ”Îţi dai seama că e o emoţie acolo, ori de câte ori ne-am revedea. Doamne, ce tâmpenii scot pe gură. Nu e nicio emoţie, este ceva absolute normal. Nu, nici asta nu sună bine”, a declarat, la testimoniale, Mihai Bendeac, care şi-a sărutat fosta la sfârşitul numărului.

Mai multe