Royal Ascot se apropie! Iată cele mai extravagante pălării de la ediţiile anterioare FOTO
Mai e foarte puţin până la Royal Ascot, un eveniment hipic de tradiţie în Regatul Unit şi, totodată, unul dintre cele mai aşteptate evenimente ale anului. Şi asta pentru că doamnele şi domnişoarele vor avea ocazia să etaleze unele dintre cele mai sofisticate outfituri, din componenţa cărora nu trebuie să lipsească pălăria.
Regina Elisabeta a II-a, la cele mai recente ediţii Royal Ascot
De altfel, an de an, acest eveniment a reprezentat o defilare a celor mai ciudate, dar şi interesante pălării. Regina Elisabeta, de exemplu, optează pentru unele dintre cele mai sofisticate pălării, renunţând la cele uni şi simple. Iar, anul acesta, vom avea ocazia s-o vedem chiar şi pe Meghan Markle la acest eveniment. Suntem curioşi, aşadar, ce alegere va face Ducesa de Sussex, mai ales că Ducesa de Cambridge va absenta, fiind în concediu de maternitate. Până una-alta, haideţi să ne delectăm cu cele mai sofisticate, interesante ori ciudate pălării purtate la Royal Ascot până acum!