Rumer Willis se vrea a fi o ”Marilyn Monroe” modernă

2 octombrie 2015   News

Participarea ei la emisiunea ”Dancing with the star / Dansează printre stele” s-a dovedit a fi o mişcare extrem de inspirată pentru Rumer Willis, care în prezent trăieşte cea mai bună perioadă din viaţa ei din punctul de vedere al carierei.

Prima fiica a lui Demi Moore şi a lui Bruce Willis este într-un moment nemaipomenit în cariera sa, după ce a câştigat concursul ”Dansează printre stele”. Are o condiţie fizică de invidiat, este invitată la tot soiul de evenimente şi primeşte tot timpul oferte de colaborare. Despre toate acestea, Rumer a mers, ieri, să vorbească la ”Good Morning America”, făcându-şi apariţia într-un outfit extrem de sexy.

Ieri, Rumer a fost primită cu aplauze de către fanii care o aşteptau nerăbdători în faţa studioului emisiunii „Good Morning America”.

Croindu-şi drumul printre fanii încântaţi, Rumer emana senzualitate, purtând o rochie neagră, mini, de dantelă, care îi punea perfect în evidenţă silueta sculptată. Look-ul vedetei era completat de nişte bucle aurii, á la Marilyn Monroe, şi de un make-up strident.

Trebuie să recunoaştem că schimbarea de look este una binevenită, buclele aurii dându-i un aer mult mai sexy.

Sursa foto: Hepta

Mai multe