S-a îngrăşat teribil! Mariah Carey, apariţie horror pe scena de la Caesar`s Palace

20 iulie 2017   News

Îi ştim stilul vestimentar extravagant, la fel cum ne e cunoscut şi faptul că nu mai are silueta de odinioară, cea silfidă, pe care o afişa cu graţie pe la începutul carierei sale. Totuşi, cea mai recentă apariţie a artistei a reuşit să ne şocheze.

Marţi seară, cântăreaţa Mariah Carey a concertat la Caesar`s Palace, în încheierea rezidenţei sale în Las Vegas. Însă, ceea ce se aştepta a fi o interpretare de zile mari, s-a dovedit în scurt timp a fi un spectacol de toată jena. Artista a interpretat, într-adevăr, unele dintre cele mai populare cântece ale sale, însă cei din sală au fost mai mult preocupaţi de jocul scenic al artistei.

Aceasta a dansat lasciv, într-un body minuscul, deloc flatant pentru silueta ei, şi le-a demonstrat tuturor că show-urile ei reuşite au rămas doar o amintire.

Şi pentru a avea o imagine cât mai clară în legătură cu ceea ce s-a întâmplat acolo, vă invităm să urmăriţi câteva cadre surprinse de cei din sală, în timpul concertului susţinut de artistă. În imaginile respective, Mariah apare schimbând câteva outfituri, unul mai dezastruos decât celălalt, punându-i în evidenţă multele kilograme în plus.

De asemenea, un lucru şocant, întâlnit des în ultima vreme, este faptul că artista continuă să-şi promoveze spectacolele cu afişe în care silueta ei e fără cusur, deşi Mariah a luat în greutate în urmă cu trei ani şi nu pare să fie dispusă să scape de kilogramele în plus sau să-şi recapete silueta. Ruşinos, Mariah!

foto: Splash!

Mai multe