S-au îngrăşat fix după ce au devenit faimoşi

17 aprilie 2017   News

Pentru a da lovitura în showbiz-ul american e nevoie de ceva mai mult decât talent, şi anume un fizic desăvârşit. Dar, după ce au devenit cunoscuţi în întreaga lume, mai e oare obligatorie menţinerea într-o formă maximă? Dacă e să ne luăm după vedetele de mai jos, nici vorbă!

Mariah Carey

Vă mai amintiţi cum arăta diva la începutul carierei? Ca trasă prin inel! Ce s-a întâmplat mai târziu de a început să ia proporţii? Păi, nici mariajul eşuat cu producătorul muzical Tommy Mottola nu a ajutat prea mult, plus că tratamentele in vitro pe care le-a făcut pentru a-i concepe pe gemenii ei şi-au adus şi ele contribuţia cu prisosinţă la transformarea suferită de Mimi. Bine măcar că a reuşit să mai scape din surplusul de greutate între timp! Nu mult, dar şi câteva kilograme au contat, nu credeţi?

John Travolta

O să spuneţi că, în cazul actorului din “Pulp Fiction”, vârsta e de vină. Dar, la 63 de ani, există multe celebrităţi care se menţin într-o formă de invidiat. Să nu fim totuşi răutăcioşi, e greu să arate ca în filmul “Saturday Night Fever” toată viaţa lui! Oricum, greutatea lui Travolta oscilează şi ea mai ceva ca sexualitatea sa (să nu uităm de acuzaţiile de homosexualitate, sau cel puţin de bisexualitate, care i-au fost aduse în anii trecuţi). Nimic nou sub soare la Hollywood!

Jessica Simpson

Ştiţi acele femei care, şi cu câteva kilograme în plus, arată fenomenal? Ei bine, Jessica nu e una dintre ele. Să fim serioşi, era cât se putea de sexy la începutul carierei ei! Că n-avea ea prea mult stil prin acele vremuri, e alt subiect de care nu ne ocupăm acum... Dar era bine proporţionată şi cu un sex appeal cât casa. Apoi, în anii care au urmat, a început să pună câte un colăcel pe ici şi colo, în locurile nedorite. E drept că a şi adus pe lume doi copii, aşadar modificările asupra siluetei sunt mai mult decât explicabile. În plus, Simpson a reuşit să revină la o formă fizică cel puţin acceptabilă în prezent.

Janet Jackson

Sora regretatului Michael Jackson rupea scena în două când urca pe ea prin anii ’80-’90, atât de talentată era la dans şi de convinsă că locul ei acolo este. Timpul a trecut, iar faima a rămas de pe vremea când era una dintre cele mai cool vedete din showbiz-ul american. În prezent, Janet ţine iar prima pagină a tabloidelor din întreaga lume având în vedere că a divorţat de soţul miliardar şi că a adus pe lume un copil la vârsta de 50 de ani! Să ne mai interesăm acum de cifra pe care o arată cântarul atunci când se urcă pe el e inutil şi răutăcios. Proaspăta mămică este în culmea fericirii în momentul de faţă, iar noi îi dorim să o ţină!

Mai multe