Salariile incredibile pe care le-au primit juraţii de la „Vocea României“! Suma totală depăşeşte 150.000 de euro
Pro TV reuşeşte, în fiecare an, să cucerească publicul cu producţii ca „Vocea României“ şi „Românii au talent“, iar la începutul acestei luni a avut loc finala celui mai urmărit show de muzică din ţara noastră.
Trofeul „Vocea României“ a ajuns din nou în echipa lui Smiley, de această dată la Bogdan Ioan, un concurent care a stârnit un val de antipatie în mediul online.
Jurnaliştii de la Fanatik au notat recent că juraţii de la „Vocea României“ sunt foarte motivaţi financiar pentru a câştiga celebrul show. Din câte se pare, Smiley, cel mai vechi dintre antrenori, primeşte 150.000 de euro pe an de la Pro TV, atât pentru rolul de la „Vocea României“, cât şi pentru cel de la „Românii au talent“. Astfel, este posibil ca, pentru un sezon „Vocea României“, Smiley să primească 75.000 de euro.
Următorul în top ar fi Tudor Chirilă, pe care şefii de la Pro TV îl remunerează cu 50.000 de euro pe sezon, iar după el se situează Andra, care încasează 10.000 de euro pe lună, adică un total de 30.000 de euro pe sezon.
Singurul antrenor despre care nu se ştie cât câştigă este Irina Rimes, însă presa mondenă din ţara noastră notează că suma care ajunge la cântăreaţă este posibil să fie mai mică decât cea pe care o primeşte Andra.