Sarah Jessica Parker, dată în judecată de un brand de bijuterii

26 aprilie 2018   News

7,5 milioane de dolari. Atât e în joc în procesul în care este incriminată vedeta din serialul "Divorce"

Cum a ajuns SJP să intre în acest conflict greu? Cu ce a greşit ea? La procesul desfăşurat la tribunalul din Manhattan, Sarah este acuzată că nu şi-a respectat angajamentele conform contractului semnat în octombrie 2015 cu brandul de bijuterii alături de care lansase o colecţie ce-i purta numele. Practic, bijuteriile din colecţia “Sarah Jessica Parker D-Flawless Diamond” nu s-ar fi vândut pentru că nu au avut parte de promovarea de care Sarah ar fi trebuit să se ocupe contra sumei de 7,5 milioane. Până acum, actriţa primise jumătate din sumă de la Kat Florence Design Limited, bani pentru care ar fi trebuit să poarte acele bijuterii la evenimente şi să fie prezentă la inaugurarea magazinului din Londra al brandului.

Dar vedeta nu şi-a bifat obligaţiile, fiind prea ocupată cu promovarea serialului HBO în care joacă, "Divorce", şi a parfumului ei - astfel că cei de la Kat Florence au fost chiar nevoiţi să anuleze inaugurarea magazinului londonez, aflând că actriţa nu va fi prezentă. Printre lucrurile care i se impută în documentele depuse la tribunal se numără faptul că n-a purtat bijuteriile la Globurile de Aur din 2017, că nu a menţionat brandul în interviurile acordate şi chiar că a refuzat s-o urmărească pe Instagram pe fondatoarea companiei, Kat Florence. Interesant este că un reprezentant al actriţei susţine că aceasta şi-a respectat, de fapt, partea ei de înţelegere şi că e îndreptăţită să primească cealaltă jumătate din cei 7,5 milioane prevăzuţi în contract - aşa încât bătălia la tribunal se anunţă grea.

Foto: arhivă

Mai multe