Sarah Paulson (42), despre relaţia ”neconvenţională” cu iubita mai în vârstă

8 decembrie 2017   News

Formează de doi ani un cuplu cu Holland Taylor, actriţa din ”Doi bărbaţi şi jumătate”, deşi între ele e o diferenţă de 32 de ani. Recent, Sarah Paulson a vorbit cu mândrie şi emoţie despre iubirea ce i-o poartă partenerei sale, dar şi despre deciziile importante din viaţa ei.

Taylor şi Sarah sunt împreună de doi ani.

Actriţa din ”American Horror Story” (42) a fost conştientă de la bun început că relaţia ei amoroasă cu o femeie de 74 de ani va naşte controverse constant. Totuşi, spune că este o decizie asumată, la fel ca toate celelalte pe care le-a luat în ultimii ani referitoare la cariera sa sau la viaţa personală. ”Deciziile mele în viaţă sunt... să zicem neconvenţionale. Sunt cu o persoană mai în vârstă, iar oamenii găsesc asta fascinant şi ciudat, iar eu cred că acesta este cel mai puţin interesant lucru despre mine. Sunt o femeie de o anumită vârstă, care a ales să nu aibă copii, care a pus cariera pe primul loc. Sunt căpitanul vaporului meu şi nu caut aprobarea nimănui pentru astfel de lucruri”, a declarat Sarah Paulson pentru ”The Edit”.

Sarah Paulson, în paginile „Edit”

Sarah Paulson a povestit că, la începutul relaţiei, persoanele din jur o avertizau în legătură cu notorietatea iubitei sale, dar şi atenţia nedorită pe care ar atrage-o relaţia lor. ”La început, când oamenii au aflat că eram cu Holland, îmi spuneau <<Cred că ar trebui să fii foarte atentă, mă tem că o să-ţi afecteze cariera într-un mod negativ>>”. Actriţa a menţionat şi că, în cele din urmă, şi-a făcut curaj şi a ieşit la lumină cu relaţia ei, chiar pe scena de la Emmy, în 2016. ”Mă gândeam dacă ar trebui să-i spun că o iubesc pe scenă. Apoi mi-am dat seama că e greşit că mă gândesc la asta. Aşa că am făcut-o”.

Holland Taylor (74) face sport des

În schimb, iubita sa, actriţa Holland Taylor, a declarat, fără ezitare, că e ”cea mai norocoasă persoană din lume” să-i fie aproape lui Paulson.

foto: Hepta

Mai multe