"Săruta foarte bine!''Actriţa care s-a distrat o noapte cu Elvis Presley pe când avea doar 17 ani. Artistul divorţa atunci de Priscilla

5 martie 2021   News

Cassandra Peterson este cunoscută la noi ca Elvira, Stăpâna întunericului. Personajul creat la începutul anilor '80 fiind, de fapt, şi cel care i-a adus celebritatea. Cu mult înainte de a deveni cunoscută sub numele de Elvira, Cassandra a avut parte de o întâlnire care i-a schimbat cursul întregii vieţi.

Actriţa profesa ca dansatoare la sfârşitul anilor '60. Avea 17 ani şi dădea spectacole în Las Vegas când Elvis a venit să vadă unul dintre show-urile în care activa. Artistul nu se putea distra prea mult în locurile publice, aşa că a invitat-o ​​pe Cassandra şi pe toţi ceilalţi dansatori în camera sa de hotel, care era de fapt întregul etaj superior al Hotelului Internaţional”.

“Elvis avea ceva pentru adolescentele precoce”, îşi aminteşte vedeta, făcând referire la Priscilla care avea doar 14 ani l-a întâlnit pe Elvis pentru prima dată.

Cassandra era cea mai tânără fată din cameră, aşa că Elvis a observat-o imediat. Au început să vorbească şi lucrurile s-au încălzit. Solistul care se afla atunci în divorţ cu Priscilla a fost toată noaptea nedespărţit de Cassandra. Cu toate astea, cei doi s-au limitat la câteva sărutări şi nu au mers mai departe, poate unde Cassandra era minoră pe atunci.

Sărutul cu Elvis nu a fost însă cea mai interesantă parte a petrecerii pentru tânăra Cassandra. Deşi recunoaşte că regele se descurca foarte bine la acest capitol. Semnificativ a fost sfatul pe care Elvis i l-a dat viitoarei actriţe. Cassandra îşi aminteşte şi acum ce i-a spus atunci faimosul artist.

”Vegasul nu este un loc pentru o fată tânără ca tine. Trebuie să pleci naibii de aici. Nu vrei să rămâi aici şi să fii ca toate aceste fete, să ajungi la 30 de ani şi să faci Dumnezeu ştie sau să lucrezi la masa de blackjack. Cum distracţia din acea noapte a inclus şi câteva cântări, Elvis a observat talentul Cassandrei.

“Tocmai ce ai cântat cu mine şi îţi pot spune că ai o voce foarte drăguţă. Ar trebui să iei lecţii de canto şi să mergi pe drumul acesta. Când vei avea 24 sau 25 de ani vei fi prea bătrână pentru a activa ca dansatoare. Trebuie să te gândeşti la o altă carieră dacă doreşti să rămâi în business”.

Cassandra crede acum că acelea au fost „cele mai bune sfaturi pe care le-a primit vreodată”. Deşi nu a devenit cântăreaţă profesionistă, cuvintele lui Elvis i-au condus cariera într-o altă direcţie.

Acea conversaţie cu Elvis nu a fost altceva decât o întâlnire unică. Ulterior, a început o carieră în televiziune şi s-a căsătorit cu managerul ei, Mark Pierson, în 1981.

Cei doi au avut o fiică, Sadie, în 1994 şi au divorţat nouă ani mai târziu.

Este interesant modul în care relaţiile dintre Cassandra şi Priscilla sunt împletite. În 2008, Cassandra a recunoscut că a avut o scurtă relaţie cu Tom Jones, care este prietenul Priscilei. Se spune că legendarul artist şi Priscilla se întâlnesc în secret, dar amândoi au negat zvonurile.

Mai multe