Scandal la Olimpiadă. Starul Ryan Lochte şi alţi înotători americani au petrecut, s-au îmbătat şi-au vandalizat o toaletă

19 august 2016   News

Ce se întâmplă în Rio se pare că nu rămâne în Rio. Ba chiar riscă să se transforme într-un scandal internaţional, cum s-a întâmplat în cazul a patru întotători din echipa olimpică americană, în frunte cu Ryan Lochte, al doilea cel mai popular şi medaliat din lotul Statelor Unite.

Ryan Lochte

Ei bine, după terminarea competiţiei de înot, Ryan Lochte, 32 de ani, medaliat cu aur la ştafeta de 4x200, şi trei colegi mai tineri de-ai lui, Jack Conger, Gunnar Bentz şi Jimmy Feigen, au vrut să guste şi viaţa de noapte din eclecticul oraş. Zis şi făcut. Cei patru au mers, aşadar, la o petrecere care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică în Club France, din afara satului olimpic, iar după ce au plecat din club, undeva în jurul orei 5 a.m., s-au urcat într-un taxi şi au oprit la o benzinărie.

Aici, lucrurile se complică. După cum aveam să aflăm din înregistrările camerelor video şi din declaraţiile martorilor, sportivii, în stare de ebrietate, au vandalizat toaleta benzinăriei, fiind somaţi apoi de angajaţii acesteia să plătească daune. Cum înotătorii au refuzat să facă asta, paznicul benzinăriei i-a ameninţat cu arma, iar Ryan şi amicii lui mai tineri s-au scotocit de ceva dolari prin buzunare, plătind circa 50 drept compensaţie.

Ryan Lochte, Gunnar Bentz, Jack Conger şi Jimmy Feigen, somaţi să plătească pentru vandalizarea toaletei

Poate că totul s-ar fi terminat aici dacă Ryan Lochte, odată ajuns pe pământ american, n-ar fi început să vorbească în interviuri că ar fi fost jefuit în acea noapte, în Rio, sub ameninţarea armei.

Evident, poliţia braziliană a intrat în alertă, având în vedere că în acest caz este implicat un atlet de top.

Când s-a descoperit minciuna, tocmai cel care a răspândit-o, Ryan, a scăpat, în timp ce Jack, Gunnar şi Jimmy au rămas să plătească oalele sparte, fiind reţinuţi de poliţia braziliană pentru a da declaraţii.

Ei bine, adevărul a ieşit la iveală şi nu le face deloc cinste acestor întotători, başca deţinători de medalii olimpice de aur.

Jack Conger şi Gunnar Bentz, după audieri

Mai tinerii Jack Conger şi Gunnar Bentz au recunoscut poliţiei că povestea cu jaful a fost o minciună, iar Ryan şi Jimmy ar putea fi acuzaţi, în cazul acesta, de falsa raportare a unei infracţiuni.

Nici cei de la comitetul olimpic american nu sunt foarte fericiţi, aceştia fiind nevoiţi să ceară scuze în mod public autorităţilor braziliene.

După incident, cei patru intră în satul olimpic cu portofelele în mână, lucru bizar în cazul unui jaf

Cât despre Lochte, cel care a ieşit cel mai rău din toată această poveste, acesta şi-ar putea pierde contractele publicitare cu branduri importante precum Speedo, Airweave şi Polo Ralph Lauren. Mai mult, Ryan ar putea rămâne şi fără iubită, având în vedere că pe camerele de luat vederi din clubul în care a petrecut s-a văzut că era însoţit de altă femeie.

În fine, tinerii care au recunoscut că povestea a fost falsă au fost lăsaţi de poliţie să plece în America, singurul care mai este încă reţinut pentru cercetări fiind Jimmy Feigen, ghinionistul care ar putea fi şi singurul acuzat în urma acestei nefericite aventuri.

Foto: Getty Images, Splash News

Mai multe