Schimbări la "Românii au talent" din cauza coronavirusului. Când şi cum se va desfăşura finala

12 mai 2020   News

Au loc schimbări neaşteptate în cadrul sezonului cu numărul 10 de la "Românii au talent". Totul se întâmplă din cauza pandemiei de coronavirus!

Ne-am obişnuit să vedem LIVE galele de la "Românii au talent", de la Pro TV, dar iată ce schimbări de proporţii au loc acum în istoria show-ului din cauza pandemiei de coronavirus. Nici emisiunea nu se va mai desfăşura la fel. Conform informaţiilor făcute publice de postul TV, pe 22 mai, de la 20:30, unele dintre cele mai originale momente ale acestui sezon vor fi revăzute, într-o ediţie specială. Din acest moment, puterea se mută în mâinile telespectatorilor. Aceştia vor avea ocazia de a revedea acrobaţii care i-au încântat, interpretări care i-au făcut să aplaude de acasă sau dansuri care i-au emoţionat. Cine va convinge publicul şi va reuşi să obţină voturile acestuia pentru a câştiga premiul de originalitate, o să aflăm o săptămână mai târziu.

Pe 29 mai are loc marea finală! Atunci, concurenţii care au reuşit să obţină golden buzz-ul în acest sezon vor lupta pentru primul loc, în marea finală a sezonului de #un10perfect. După cum spunea şi Andi Moisescu: ”Acest format i-a stârnit pe mulţi artişti să fie mai creativi”, iar acea seară va fi momentul perfect pentru finalişti să le demonstreze celor de acasă, care vor vota, că ei merită şansa de a câştiga marele premiu.

Legat de faptul dacă finala va fi live sau înregistrată, paginademedia.ro a aflat că finala va fi un mix de imagini noi (chiar în direct) şi imagini înregistrate. Pe 29 mai vom afla cine va pleca acacă cu marele premiu în valoare de 120.000 de euro. 

FOTO: Pro TV

Mai multe