Scrisoarea Monicăi Columbeanu către popor
E în sistemul Mihaela Rădulescu. Scrisori către ţară. Instinctiv îţi pare ridicolă. Şi totuşi, gestul vine într-o legitimitate. Ţara a fost ţinută cu sufletul la gură. Nu-şi trecea mâna prin păr fără ca populaţia pe de-o parte să afle, pe de alta să comenteze. Şi nu mi s-a părut că ea ar întreţinea isteria.
E în sistemul Mihaela Rădulescu. Scrisori către ţară. Instinctiv îţi pare ridicolă. Şi totuşi, gestul vine într-o legitimitate. Ţara a fost ţinută cu sufletul la gură. Nu-şi trecea mâna prin păr fără ca populaţia pe de-o parte să afle, pe de alta să comenteze. Şi nu mi s-a părut că ea întreţinea isteria. Reality showul de pe B1 a fost decizia ei. Ăsta de pe toate posturile a fost decizia producătorilor de emisiuni mondene, multe, patetice, fără subiect şi deci fără sens. Monica a trimis o scrisoare ţării într-un tip de legitimitate. Problema importantă nu e că oamenii se proptesc isteric să afle deznodământurile acestor poveşti publice. Problema importantă e că nu înţeleg nimic din ele. Monica era un exemplu pentru tinerele plecate în viaţă cu ideea că rezolvă treaba aşa. Fiind la televizor, dând interviuri, apărând în poze, dând autografe, zâmbind a succes, reeditase povestea Cenuşăresei. Oficializa această variantă de succes în viaţă. Era stindardul gagicilor care merg sofisticat pe Dorobanţi căutând soluţii în maşini decapotabile.
Dar hai să ducem treaba până la capăt. Să încercăm un raţionament cu finalizare. O cred că s-a măritat din dragoste. Dar nu de omul ăla. De stilul de viaţă pe care i-l propunea. Asta ca să vorbim cu sens. Şi o perioadă poţi să trăieşti aşa. Poţi să-ţi întreţi fericirea artificial. Dar un Bentley te bucură momentan. Cu o casă pe malul lacului Snagov te obişnuieşti. De celebritate te saturi. Ochiul îşi cere partea lui. Atunci apari cu unul şi cu altul sub suspiciunea de amantlâc. Apoi încerci să te rupi de bătrânelul uşor fălcos de lângă. Şi ceri bani pentru emisiuni încercând meseria de vedetă. Şi dacă nu-ţi iese, te întorci de unde ai plecat. Şi reformulezi un pic ideea. Nu există doar 2 variante: tânăr, fumos şi sărac, respectiv bătrân, urât şi bogat. Există şi variante de mijloc. Şi după tot parcursul ăsta ajungi să tragi o linie. La figurat. Nu la propriu. Că existau şi bănuieli d-astea. Şi după linia aia înţelegi că ai inversat logica. Că banii în toată viaţa n-au fost mijloc. Au fost scop. Şi iată o finalitate. Între gagicile care caută domni generoşi, Monica a devenit Columbeanu. E fericită, nu?! Irinel e un om care nu-şi asumă vârsta. Îmi place o frază a lui Voltaire. “Drama nu e să îmbătrâneşti, ci să rămâi tânăr”. Şi Columbeanu pare fericit, nu?!