Se retrage din tenis, la doar 25 de ani, la apogeul carierei. Cum a motivat Ashleigh Barty neaşteptata decizie

23 martie 2022   News

Ashleigh Barty, numărul unu mondial în tenisul feminin, şi-a anunţat retragerea neaşteptată. Ce s-a întâmplat?

Nimeni nu se gândea la o asemenea veste, mai ales că sportiva se afla la apogeul carierei sale. Australianca numărul unu mondial în tenisul feminin îşi ia adio de la rachetă.

În urmă cu mai puţin de două luni, a câştigat Australian Open, al treilea turneu de grand slam, după Wimbledon în 2021 şi Roland Garos în 2019. Mai mult, Barty are în palmares 15 titluri.

"Sunt foarte fericită şi sunt foarte pregătită, pentru că ştiu în inima mea, ca om, este cea mai bună decizie", a declarat jucătoarea australiană, în lacrimi, într-un mesaj video realizat alături de fosta sa parteneră de dublu Casey Dellacqua. "Mă simt foarte epuizată. Nu mai am energia fizică necesară, voinţa emoţională şi tot ce este necesar pentru a mă menţine la cel mai înalt nivel", a mai spus Barty.

Aflată la vârful ierarhiei WTA din septembrie 2019, Barty a câştigat în cariera sa 15 titluri la simplu, dintre care trei de Mare Şlem (Roland Garros 2019, Wimbledon 2021, Australian Open 2022).

Barty a devenit în luna ianuarie prima jucătoare australiană din ultimii 44 de ani care s-a impus la Melbourne, intrând în clubul select al jucătoarelor titrate la turneele de Mare Şlem pe trei suprafeţe diferite.

Mai multe