Secretele lui Audrey Hepburn: „Mereu speri că, dacă iubeşti pe cineva, lucrurile vor fi bine, dar nu e mereu adevărat“

O nouă carte scoate la iveală întreaga dramă din timpul războiului, trăită de vedeta din "Mic dejun la Tiffany" şi lunga ei căutare a iubirii adevărate.

Actriţa devenită cel mai admirat fashion icon a cucerit publicul cu farmecul, rafinamentul şi fragilitatea sa.  Fizică, dar şi cea  sufletească, pe care o puteai citi în ochii ei mari... Ce nu au ştiut, însă, multă vreme admiratorii săi este povestea din spatele acestei fragilităţi. Una pe care o aflăm, în sfârşit, în totalitate din cartea dedicată ei, Dutch Girl, semnată de Robert Matzen.

„Când mama ne povestea despre viaţa ei, nu ne vorbea niciodată despre Hollywood sau filmele ei. Ne vorbea despre război. Ştiam din privirea ei şi din felul cum îi tremurau mâinile că erau lucruri pe care nu le spunea“, povesteşte Luca Dotti, fiul ei de 49 de ani, referindu-se la trauma suferită de mama lui în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Sunt lucruri despre care actriţa vorbea foarte rar, în parte pentru că tatăl ei, care îşi abandonase familia când ea avea 6 ani, fusese spion pentru germani.

Mai mult, şi mama ei, baroneasa olandeză Ella van  Heemstra,  fusese la începutul răz­boiului simpatizantă nazistă. Despre acea perioadă, autorul Robert Matzen scrie pe larg în cartea sa, din care revista People a obţinut extrase. Matzen, care a avut acces la dosarele secrete ale poliţiei şi i-a intervievat pe supravieţuitorii olandezi din timpul ocupaţiei naziste care au cunoscut-o pe Hepburn, susţine că Ella, ca alţi aristocraţi din anii  ́30, a căzut pradă iluziei naţionalismului şi promisiunilor de prosperitate economică ale lui Hitler. „Au fost momente în care, citind unele pasaje din această carte, am plâns. Îmi dau seama cât de curajoasă a fost mama şi cât de uşor ar fi putut să moară. Îi poţi simţi suferinţa, dar şi puterea, în acelaşi timp“, spune fiul actriţei, Luca.

Ella l-a cunoscut pe Hitler în 1935, spunând la acea vreme despre el că avea o personalitate şarmantă. Era convinsă atunci că nu va trimite trupe de ocupaţie în micuţul Arnhem din Olanda neutră, unde ea locuia într-un apartament cu Audrey, Alex şi Ian, copiii săi. Cinci ani mai târziu, speranţele ei au fost ruinate într-o dimineaţă gri, în care a trezit-o speriată pe micuţa Audrey atunci când a văzut soldaţii înarmaţi pe străzile orăşelului lor. În mijlocul acestei nebunii, singura bucurie a lui Audrey era atunci când ajungea la orele de balet.

Simpatia Ellei pentru nazişti nu era privită bine de restul familiei. Fiul ei, Alex, se ascundea pentru a nu fi înscris cu forţa în armata Germaniei. Iar cumnatul Ellei, Otto, care trăia cu fratele său, respectiv soţul Ellei cel fugit de acasă, în camere închiriate într-un castel din Arnhem, era unul dintre procurorii care refuzaseră să colaboreze cu nemţii. O rezistenţă care n-a durat mult, însă. În ziua de 4 mai 1942 soldaţii germani au venit să-l ridice pe Otto. I s-au dat doar 20 de minute ca să-şi împacheteze lucrurile. Acesta era începutul coşmarului.

Otto a fost unul dintre cei 460 de olandezi luaţi ostatici pentru a fi executaţi ca lecţie şi avertisment pentru ca rezistenţa olandeză să înceteze atacurile violente. După trei luni în închisoare, Otto şi cei patru colegi de celulă au fost duşi în pădure şi împuşcaţi. Ella, susţinătoarea naziştilor, a fost şocată de această oroare. În sfârşit, văzuse adevărul şi căzuse pradă deziluziei, în mijlocul foametei cu care se confrunta întreaga familie. La maturitate, actriţa a ascuns convingerile politice ale mamei sale, ruşinată de alegerile  ei...  Convingerile de început. Fiindcă după moartea lui Otto, Ella s-a trezit la realitate şi a început să lucreze cu rezistenţa.

La doar 13 ani, şi Audrey s-a implicat, oferind spectacole de dans ca să strângă bani pentru Rezistenţă. Adolescenta le ducea şi mâncare şi mesaje piloţilor britanici doborâţi de antiaeriana germană şi adăpostiţi de Rezistenţă. Dar şi tatăl ei, baronul, a adăpostit 37 de refugiaţi. Un secret care ar fi putut arunca întreaga familie după gratii. În  octombrie  1944,  bombardamentul  for­ţelor aliate asupra Olandei ocupate devenise un coşmar. Audrey şi familia sa s-au ascuns în pivniţa de sub bucătărie, unde au stat fără lumină, căldură şi apă. Iarna dintre 1944 şi 1945 a rămas cunoscută ca Iarna Foametei. „A fost cea mai apropiată experienţă de înfometare“, îşi amintea actriţa. „Am avut şi trei zile la rând în care nu am mâncat nimic“. Frigul îi intrase în oase şi nu se mai putea încălzi, oricâte pături punea pe ea. Familia a trăit în acea perioadă doar în acea pivniţă. Ieşeau doar pentru a merge la toaletă dacă nu foloseau o găleată...

„Războiul m-a făcut să apreciez cu atât mai mult tot ce a urmat bun pentru mine“, spunea Audrey după ce a cunoscut celebritatea, deşi suferinţele  n-au dispărut  ulterior  din  viaţa ei. După ce a jucat în Vacanţă la Roma, filmul care i-a adus Oscarul, Gregory Peck i-a făcut cunoştinţă cu Mel Ferrer, cu care s-a măritat chiar anul următor. Dorinţa de-a deveni mamă s-a transformat, însă, greu în realitate, actriţa suferind două pierderi de sarcină. Primul fiu, Sean, a venit pe lume în 1960. Însă copilul nu a apropiat-o de Mel.

„Mereu speri că, dacă iubeşti pe cineva, lucrurile vor fi bine, dar nu e mereu adevărat“, spunea Audrey. În 1968, după 14 ani de mariaj, a divorţat, căutându-şi fericirea în braţele psihiatrului Andrea Dotti. Nici de data aceasta n-a avut, însă, parte de fericire, italianul cu nouă ani mai tânăr fiind un infidel în serie, lucru despre care vorbea cu neruşinare chiar în faţa ei, chinuind-o. Trădările lui au făcut-o să nu se mai poată bucura pe deplin de a doua sarcină atunci când l-a adus pe lume pe cel de-al doilea fiu al său, Luca, în 1970.

Abia în 1980, după despărţirea de Andrea, avea să găsească, în sfârşit, fericirea, alături de actorul şi omul de afaceri Robert Wolders, care a susţinut-o trup şi suflet. „Mi-a luat ceva până să ajung la el“, a spus Audrey. Au rămas împreună până la sfârşitul vieţii ei. Robert a însoţit-o şi în misiunile ei pentru UNICEF, actriţa militând împotriva războaielor, care produc atâtea victime printre copii. Un lucru ştiut de ea atât de bine...