Secretele uimitoare ale nunţii lui Boris Johnson. Cât a costat rochia de mireasă a lui Carrie

31 mai 2021   News

Boris Johnson s-a însurat cu Carrie Symonds în weekend-ul ce tocmai a trecut. Deşi iniţial prim ministrul Marii Britanii spunea că se însoară în iulie, iată că cei doi au organizat căsătoria pe final pe mai, în cel mai mare secret, anume să deturneze atenţia presei.

Totuşi şi această dată rămâne valabilă, întrucât cuplul va sărbători atunci din nou, cu o petrecere mare, relatează The Sun.

Rochia de mireasă a uimit, întrucât are o croială hippie, cu iz romantic. Carrie, în vârstă de 33 de ani, s-a căsătorit cu Boris Johnson, 56 de ani, sâmbătă, într-o ceremonie restrânsă şi super secretă.

Detaliul uimitor este că rochia de mireasă în valoare de 2.800 de lire sternile a fost închiriată pentru suma de 45 de lire sterline, iar Carrie s-a fotografiat în picioarele goale, în iarbă, alături de mirele dezinvolt, care a rămas şi el doar în cămaşă albă.

În grădina casei de pe Downing Street s-au strâns 30 de persoane să-i sărbătorească şi petrecerea a durat multe ore, în care s-au distrat într-un cadru neprotocolar, în grădină.

Cavalerul de onoare al lui Boris a fost însuşi fratele său, Leo. Petrecerea ţinută în grădină a fost foarte distractivă pentru toţi oaspeţii, aceştia au dansat, au cântat şi s-au simţit grozav.

Fotografiile de la nuntă au fost date publicităţii şi se vede clar cât sunt de fericiţi şi îndrăgostiţi.

Premierul în vârstă de 56 de ani este la a treia căsătorie.

Foto: Profimedia

Mai multe