Selena Gomez este noua Regină a Instagramului. Câţi followeri are?

29 septembrie 2016   News

Celebra cântăreaţă a devenit cea mai urmărită celebritate pe reţeaua de socializare. Pe cine a detronat ea oare?

Contul de Instagram al Selenei a fost primul care a ajuns la 100 de milioane de followeri în această săptămână. Gomez a reuşit astfel o performanţă la care multe vedete visează şi asta în ciuda faptului că artista nu depune un efort susţinut ca să acapareze ea toată atenţia. De pildă, au trecut 6 săptămâni de când n-a mai postat o poză cu ea. Adevărul e că în iulie, vedeta a postat o imagine cu ea bând o răcoritoare, iar acea fotografie a devenit cea mai apreciată poză de pe Instagram, însumând nu mai puţin de 5,6 milioane de like-uri.

Dar pe cine a lăsat în urmă Regina Instagramului? Pe prietena ei apropiată Taylor Swift, care are 91,4 milioane de prieteni online, adică cu vreo 9 milioane mai puţini decât Selena, Beyonce, cu 85,3 milioane de followeri, Ariana Grande – 85 de milioane şi Kim Kardashian West, cu 83,6 milioane de followeri.

Gomez a declarat într-un comunicat luna trecută că ia o pauză din lumina reflectoarelor pentru a-şi trata anxietatea, atacurile de panică şi depresia, cauzate toate de lupta pe care o duce ea cu lupusul. Credeţi că va pierde astfel din popularitate?

Mai multe