Selma Blair, lovită cu bestialitate de iubit. Măsurile luate de actriţă

11 martie 2022   News

Problemele par să nu se mai sfârşească pentru Selma Blair. Lovită de boală, actriţa a fost acum agresată şi de iubit.

Selma Blair s-a ales cu un ordin de restricţie împotriva fostului ei iubit după ce a susţinut că acesta a atacat-o fizic, luna trecută, în timp ce se afla în casa ei din Los Angeles.

Actriţa precizează că incidentul dintre ea şi fostul iubit, Ronald Carlson, s-a produs pe 22 februarie, după ce şi-au încheiat relaţia .

După o ceartă, vedeta spune că Ronald, în vârstă de 52 de ani, s-a aruncat asupra ei şi a început să o sugrume. Carlson a negat afirmaţiile şi a cerut, la rândul său, un ordin de restricţie împotriva actriţei.  În documentele juridice, Blair - care se luptă cu scleroza multiplă - mărturiseşte că Carlson  a sugrumat-o şi a zgâlţâit-o în timp ce stătea întinsă pe canapea. 

Blair susţine că în momentul presupusului atac era sub influenţa medicamentelor pe care le ia pentru boala de care suferă şi i-a spus lui Carlson că nu se simte bine. Se pare că bărbatul a ajuns la casa lui Blair pentru a returna un televizor, dar a devenit violent.

Selma detaliază incidentul în documentele juridice şi povsteşte că şi-a înfipt degetele în ochii lui, iar acesta i-a acoperit faţa şi gura cu mâinile . 

Ea susţine că în acel moment şi-a pierdut cunoştinţa, deoarece nu a mai putut să respire. Când poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au intervievat-o, actriţa precizează că a început să îi curgă curgă sânge din nas şi şi-a pierdut din nou cunoştinţa. 

Paramedicii au decis apoi să o ducă pe Blair la un spital pentru a-i evalua starea. Carlson a fost arestat pentru violenţă şi pentru că i-a provocat atriţei răni corporale. Actriţa a obţinut  un ordin de restricţie temporar prin intermediul avocatului ei. 

Carlson susţine că Blair a devenit furioasă atunci când a refuzat să stea cu ea şi că i-a făcut fiica ratată. Bărbatul mai spune că Blair l-a zgâriat pe nas, ochi şi obraji şi că el doar s-a apărat.  Blair are un fiu în vârstă de 10 ani, Arthur, cu Jason Bleick, în timp ce Carlson are o fiică de 12 ani dintr-o relaţie anterioară. 

Selma a aflat în 2018 că suferă de scleroză multiplă.

Mai multe