Senioarele de aur: Greu de pensionat

20 martie 2018   News

Ştim că părul alb sau grizonant e la modă. Dar al lor arată aşa natural. Iar acest trend tot mai puternic al manechinelor la vârsta a treia vorbeşte despre puterea femeilor şi modul nou de a privi înaintarea în vârstă. Iată trei exemple spectaculoase de seniorat feminin cool

Carmen are o carieră fascinantă la vârsta a treia.

Carmen dell’Orefice este cel mai cunoscut manechin senior. Născută la New York dintr-un violonist italian şi o balerină imigrată din Ungaria, Carmen a fost descoperită la 13 ani, în autobuz, în drum spre orele de balet. Primul contract l-a semnat în 1946, la 15 ani – şi tot atunci a pozat pentru prima ei copertă Vogue. Pe atunci, ea şi mama ei (care divorţase) erau aşa sărace, încât nu-şi permiteau un telefon şi aflau prin curier de propunerile de joburi pentru Carmen. Azi, splendida doamnă de 86 de ani şi 1,77 m înălţime trăieşte din sumele câştigate din contractele din ultimii ani, după ce şi-a pierdut banii în schema lui Bernie Madoff – ea fiind ani buni partenera de viaţă a lui Norman F. Levy, prietenul cel mai bun al escrocului. A fost muza lui Salvador Dali, a pozat pentru unii dintre cei mai mari fotografi ai secolului trecut, iar azi continuă să prezinte hainele marilor designeri, precum Isaac Mizrahi.

Rodica ne reprezintă cu eleganţă şi rafinament în acest top 3 al senioarelor de aur.

Rodica Paléologue este o revelaţie care ne face să ne simţim mândri. Este originiară din Câmpia Bărăganului, a plecat în Franţa în august 1989, vorbeşte nouă limbi străine, printre care greaca veche şi sanscrita, şi a fost coordonatoarea colecţiilor de carte în limba română de la Biblioteca Naţională a Franţei. A fost descoperită întâmplător, la vârsta a doua, de directorul artistic al brandului Emmanuelle Khanh. S-a gândit două săptămâni dacă să-i accepte propunerea, apoi a trimis un SMS şi aşa a început totul. Iar după ce a realizat campania pentru ochelarii Khanh, a fost contactată de o agenţie de modele. A apărut în Grazia France şi Grazia Italia, a colaborat cu mai multe case de modă de la Paris, printre care Bvlgari şi Louis Vuitton şi a apărut într-un scurtmetraj LV alături de David Bowie. Iar unul dintre aspectele esenţiale pe care le constată în societatea franceză, de la care noi mai avem de învăţat, este deplasarea limitei de vârstă pentru statutul de senior de la 40 la 60 de ani, vârsta fabuloasei noastre Rodica.

Mama lui Elon Musk a avut un destin remarcabil.

Maye Musk, mama lui Elon Musk, a apărut pe ambalajul unui brand de cereale, într-un videoclip al lui Beyoncé şi într-o campanie pentru Virgin America. Chipul ei neobişnuit e preferat de mulţi producători de clipuri publicitare. Şi nu e doar un chip deosebit. A crescut trei copii deveniţi bărbaţi ce participă la schimbarea lumii: Elon Musk (foto medalion), mogulul Tesla, este cel mai mare inventator, Kimbal deţine un lanţ de restaurante aflat în fruntea curentului farm to table, iar Tosca e regizorare de film. La 15 ani, Maye s-a apucat de modeling, iar la 18 a început să studieze nutriţia, devenind dietetician la 21. În 1970, se căsătorea cu inginerul Errol Musk. Mariajul a durat nouă ani. După divorţ, şi-a crescut singură copiii cu resurse limitate. La 17 ani, Elon a plecat de acasă, din Pretoria, Africa de Sud. Da, cu acordul mamei, care a avut curajul să-i dea un paşaport canadian şi o parte din puţinii bani agonisiţi. Ulterior, l-au urmat mama şi ceilalţi doi copii. Apoi s-au mutat la New York, iar acolo copiii-minune ai lui Maye şi-au început ascensiunea, în 1995, Elon şi fratele Kimbal fondând prima lor companie de software, Zip2. Azi, Elon a ajuns să aibă o avere de 21,5 miliarde de dolari. Iar mama lui prezintă în continuare moda, la 69 de ani – o vârstă pe care o poartă cu mix fascinant de prospeţime, eleganţă şi coolness.

Maye, alături de fiul ei, Elon Musk.

Mai multe