Serialul "Twin Peaks" se va relua. Cum arată acum actorii

23 iunie 2016   News

În anii 90, deveneam dependenţi de serialul care ne ţinea, îngroziţi, în faţa televizoarelor. Chiar şi azi, când ne gândim la Twin Peaks-ul lui David Lynch, ne răsună în urechi melodia care ne ridica părul pe ceafă, atunci când începea un nou episod din celebrul thriller. Au trecut 25 de ani de la debutul serialului, iar noi am... investigat ce s-a mai întâmplat în viaţa unora dintre actorii din Twin Peaks, mai ales că, zilele acestea, regizorul a anunţat un viitor sezon al celebrului serial!

Sheryl Lee: 49 de ani

Cine a omorât-o pe Laura Palmer, până la urmă? Căci moartă, vânătă la faţă şi înfăşurată în plastic a intrat actriţa în scenă, în celebrul serial care a rulat în anii ‘90. Din păcate, frumoasa actriţă a murit, la figurat, şi-n lumea filmului, după ce producţia care a făcut-o faimoasă s-a terminat. Cu toate acestea, în 2010, actriţa a fost recompensată cu două premii ale criticilor de film pentru rolul secundar din pelicula Winter's Bone. Iar fanii Twin Peaks o aşteptă să-şi reia, anul viitor, rolul în continuarea celebrului serial. Altfel, actriţa este căsătorită din 2000 cu fiul lui Neil Diamond, Jesse, cu care are un fiu.

Kyle MacLachlan: 57 de ani în prezent

Era acel agent FBI inteligent şi sexy, pe numele lui Dale Cooper (rol care i-a adus un Glob de Aur). Actorul a fost ceva mai vizibil pe plan artistic, apărând în roluri consistente în alte producţii de mare succes: Totul despre sex, Neveste Disperate şi How I Met Your Mother. Din 2002, Kyle este căsătorit cu producătoarea TV Desiree Gruber şi este tatăl unui băiat, Callum.

Lara Flynn Boyle: 46 de ani

Una dintre frumoasele serialului, Donna Hayward era cea mai bună prietenă a Laurei Palmer. Ca o curiozitate, Lara a avut, în acea perioadă, o relaţie de doi ani cu Kyle MacLachlan. Însă cea mai spectaculoasă poveste de iubire a ei a fost cea cu Jack Nicholson, între 1999 şi 2000. În 2006, actriţa s-a căsătorit cu afaceristul Donald Ray Thomas II. Profesional, Lara nu a mai făcut valuri, cu atât mai mult cu cât aceasta şi-a distrus, pur şi simplu, faţa cu numeroasele sale operaţii estetice.

Sherilyn Fenn: 51 de ani

În Twin Peaks, era femeia fatală Audrey Horne. Faima dobândită în acest serial a ajutat-o să fie distribuită, apoi, în rolul lui Elizabeth Taylor din biograficul Liz: The Elizabeth Taylor Story. Cel mai recent, a avut apariţii în serialul Gilmore Girls (2006-2007) şi se va întoarce în rolul care a făcut-o faimoasă, în noul Twin Peaks din 2016. Pe plan personal, după ce s-a iubit cu Prince şi cu Johnny Depp, Sherilynn s-a aşezat la casa ei în 2006, alături de Dylan Stewart şi a devenit mamă de două ori.

Dana Ashbrook: 49 de ani

Era, alături de agentul Cooper, unul dintre băieţii frumoşi din serial. E vorba de Bobby Briggs, iubitul oficial al Laurei, rebel neînţeles şi dealer de droguri. Au urmat o serie de roluri uşurele şi o apariţie mai însemnată în serialul pentru adolescenţi Dawson's Creek, unde l-a jucat pe Rich Rinaldi. Despre viaţa personală a actorului, care astăzi arată cu totul diferit faţă de cum era în anii de gloriei ai serialului Twin Peaks, nu se ştie mare lucru, în afara faptului c-a avut, în 1999, o relaţie cu Marisa Tomei.

Mai multe