Sfâșietor, nu mai simte bucuria de a trăi! Un coșmar pentru Christina Applegate: ”Blocată în întuneric”
Christina Applegate a recunoscut că „depresia puternică” de care suferă în urma sclerozei multiple o face să nu-și mai dorească să trăiască.
Parcursul acestui diagnostic implacabil este din ce în ce mai greu pentru frumoasa actriță care ne-a încântat cu rolul său memorabil din ”Familia Bundy”.
Christina Applegate a dezvăluit că este măcinată de o depresie apăsătoare, din care pare că nu mai găsește poarta de ieșire. Nu se mai bucură de viață, de nimic.
„Sunt într-o depresie în acest moment, nu am simțit asta de ani de zile”, a dezvăluit starul „Dead to Me”, în vârstă de 52 de ani, în episodul de marți din podcastul „MeSsy” al ei și al lui Jamie-Lynn Sigler.
„Se simte ca o depresie reală, la naiba! Mă sperie, o simt așa, fatalistă. Mă simt blocată în întuneric, nu am mai simțit asta de când aveam vreo 20 și ceva de ani.”, mărturisește Christina Applegate, profund afectată de unul dintre cele mai dure diagnostice posibile: scleroza multiplă.
Deși episodul tocmai a fost lansat, a fost de fapt înregistrat după ce Christina Applegate și-a făcut o apariție surpriză la Premiile Emmy 2024 în ianuarie, când publicul s-a ridicat în picioare și a ovaționat-o. A fost un moment foarte emoționant.
În ciuda aclamațiilor, ea a descris evenimentul drept „cea mai grea zi” din viața ei și și-a petrecut următoarele două zile dormind.
Scleroza multiplă a lăsat-o fără vlagă
Ea a descris situația în care se regăsește, cu foarte multă sinceritate și tristețe, explicând că nu mai are poftă de viață.
”Nu-mi mai place să trăiesc. Nu mă mai bucur de nimic.”
Și Sigler, care se luptă cu scleroza multiplă de mai bine de 20 de ani, a recunoscut că afectarea mentală este reală. Spune că este uluitor de dificil să trăiești într-un corp cu dizabilități, însă refuză ca boala să preia controlul asupra ființei sale. Actrița din „Cel mai dulce lucru” nu e dispusă să renunțe la lupta ei.
Foto: Profimedia & GettyImages