Shakira spune că Gerard Piqué o ”trăgea în jos”, din punct de vedere creativ: ”Acum, sunt liberă”

27 martie 2024   News

Deci este adevărată vorba atât de neaoșă ”orice șut e un pas înainte”. Căci artista născută în Columbia simte că a primit o nouă viață și nicicând nu a fost mai fericită și mai liberă. Cam așa se simte femeia independentă, care nu mai are nimic de demonstrat și trăiește frumos și bine.

De curând și-a lansat un nou album, dar a avut și un concert fabulos la New York, în Times Square.

Shakira trăiește din plin visul american și face dovada că s-a reinventat, a luat-o de la zero și este mai fericită ca oricând.

Pe vremea când era influențată de atașamente puternice, nu se simțea la fel de liberă ca acum, când totul curge lin în viața ei.

Shakira a avut momente grozave cu fostul ei: celebrul Gerard Piqué. Cu toate acestea, a prins gustul minunat al libertății și pare a fi în cea mai bună perioadă a vieții, după ce a traversat imensa dezamăgire a infidelității tatălui copiilor ei. Ce-i drept, durerea despărțirii a condus la două hituri fabuloase, însă acum se vede clar că Shakira s-a liniștit și cântă iarăși din iubire, nu din răzbunare!

Artista columbiană a reușit să reaprindă flacăra cu prima ei dragoste – muzica.

În timpul unei apariții la The Tonight Show cu Jimmy Fallon, artista în vârstă de 47 de ani, mamă a doi copii a dezvăluit că se simte „liberă”, iar libertatea ei recent căpătată a condus la noul său album, ”Las Mujeres Ya No Lloran” (Femeile nu plâng)  – primul ei album după șapte ani!

”Cât timp am fost cu el, am cochetat cu muzica, însă nu am reușit să lansez un produs nou. Era factorul ”soțul”. Acum nu mai am soț. Exact, soțul mă trăgea în jos. Acum, sunt liberă. De-abia acum pot să muncesc cu adevărat.”, a subliniat Shakira.

În acea perioadă în care a avut o relație cu Gerard Piqué era mai degrabă o femeie casnică, ce avea grijă de cei doi copii ai cuplului. Acum fiii lor sunt mari, iar asta desigur că o ajută în carieră.

Artista și fotbalistul și-au spus adio în 2022, după 11 ani de iubire. Ce-i drept însă, Gerard Piqué are reputația unui playboy și femeia cu care a înșelat-o pe divă nu a fost prima sa infidelitate semnalată de tabloide. Cei doi însă doar au conviețuit împreună, nu au fost căsătoriți legal.

Foto: GettyImages & Profimedia

Mai multe