Sharon Stone, forţată să-şi privească bunicul cum o abuza sexual pe sora ei de 5 ani. „Nu-mi doream decât să-l omor!”

2 aprilie 2021   News

Sharon Stone a fost unul dintre cele mai mari sex simboluri ale anilor '90, însă prea puţine lucruri se ştiu despre viaţa ei privată nelipsită de momente traumatizante. La 63 de ani, actriţa vorbeşte pentru prima dată despre abuzul sexual pe care ea şi sora ei mai mică, Kelly, l-au îndurat în copilărie. Şi detaliile sunt cutremurătoare!

Stone şi-a lansat autobiografia The Beauty of Living Twice, despre care a vorbit cu cei de la The New York Times în amănunt. Ea şi-a amintit, în paginile cărţii sale, abuzul sexual din primii ei ani de viaţă. La maturitate, atât vedeta, cât şi sora ei, Kelly, au hotărât împreună să facă cunoscută trauma suferită de amândouă în copilărie.

Conform celor publicate de Los Angeles Magazine, Sharon a rememorat momentele în care bunica ei o forţa să privească cum bunicul ei o molesta sexual pe sora ei de numai 5 ani. Stone n-avea mai mult de 8 ani atunci. Când s-a prezentat la înmormântarea bunicului ei, ea şi-a dat seama cum „copil fiind, e posibil să ajungi să nu simţi decât bucurie şi uşurare atunci când eşti, pentru prima dată, în faţa morţii. Uşurare şi un mare gol interior, în cazul meu.”

Dezvăluiri fără precedent

Actriţa a dezvăluit cum s-a folosit de furia pe o simţea la adresa bunicului ei atunci când a jucat rolul criminalei în serie Catherine Tramell din Basic Instinct. “Eram atât de supărată, încât mi-ar fi plăcut să-l înjunghii pe bunicul meu până la moarte, iar acea senzaţie a fost incredibil de eliberatoare pentru mine”.

Alte momente dificile din viaţa vedetei au avut de-a face şi cu faptul că n-a avut niciodată un copil biologic. La 17 ani, a trebuit să treacă graniţa ca să facă un avort, apoi a pierdut trei sarcini, toate mai înaintate de cinci luni.

„Am avut ceva emoţii cu cartea asta până să iasă pe piaţă...”, recunoaşte starul hollywoodian. „Acum am ales să fiu vulnerabilă şi deschisă, când lumea este mai ameninţătoare şi mai agresivă ca niciodată, din '60 încoace. Dar nu vreau să mă feresc. Nu vreau să intru în apărare. Vreau să fiu deschisă şi prezentă. Pentru că exact acesta este scopul călătoriei mele”, a conchis vedeta.

Foto - Profimedia

Mai multe