Şi-a pierdut părul, dar nu şi simţul umorului. Selma Blair şi-a arătat posteriorul după toate şedinţele de chimioterapie făcute
Diagnosticată încă de anul trecut cu scleroză multiplă, actriţa hollywoodiană se luptă cu toate puterile ca să învingă boala şi să ofere un exemplu celor afectaţi de acelaşi diagnostic crunt. Iar, în timpul tratamentelor făcute, nu uită să ne facă şi să zâmbim…
Selma nu şi-a ascuns chelia vara aceasta, adică în ultimile două luni de când a început tratamentul pentru scleroza multiplă cu care a fost diagnosticată cu un an în urmă. Şi, mai nou, nici posteriorul, pentru că vedeta a postat, weekendul acesta, încă o fotografie revelatoare.
În faţa oglinzii, ascunzându-şi părţile intime cu o poşetă sub formă de crab, Blair îşi afişează fără rezerve posteriorul, în încercarea de-a lua în râs situaţia complicată în care se află. “Portretul unei doamne” a denumit Selma imaginea cu pricina.
Efectele chimioterapiei
Starul din filmul Cruel Intentions a postat vineri o fotografie în care a lăsat la vedere scalpul ei lipsit de păr. Vedeta şi-a pierdut întreaga bodoabă capilară după şedinţele de chimoterapie pe care le-a încheiat la sfârşitul lunii iulie. De atunci, Selma face un alt tratament fizic intens, pe care l-a denumit “începutul vindecării mele” sau “lungul drum care mă va duce acolo unde vreau eu să ajung”.
Asociată în mod normal cu cancerul, chimoterapia poate fi, de asemenea, eficientă în distrugerea celulelor care distrug, la rândul lor, sistemul nervos, iar acest lucru poate încetini evoluţia bolii de care suferă Blair sau o poate chiar stopa complet. Însă preţul plătit de pacientul VIP este foarte mare…
Pierderea vederii
“Duminică. Odihnă. Recunoştinţă. Scriu asta cu gândul că poate ajuta pe cineva… De când am făcut chimoterapie şi am luat doze mari de Prednison, mi-am pierdut capacitatea de-a mai privi ceva cu claritate…”, se destăinuia ea în august pe Instagram.
“M-a cuprins panica. Va fi permanent acest efect? Cum mai ajung acum la cabinetul medical? Cum mai muncesc, cum mai scriu când eu nu văd şi totul e atât de dureros? Apoi… revelaţia. În spatele acestor întrebări… va fi totul bine”, a continuat să-şi ţină la curent fanii îngrijoraţi de starea tot mai gravă a actriţei.
Blair şi-a făcut public diagnosticul de scleroză multiplă în octombrie 2018, după ani în şir de avut simptome ca prăbuşirea inexplicabilă pe podea, scăpatul lucrurilor şi pierderea memoriei.
foto - Instagram