Ana Odagiu și-a făcut nunta la TNB. Mireasa și alesul ei, actorul Conrad Mericoffer, au fost superbi

25 septembrie 2023   News

Pe acoperișul Teatrului Național din București a fost din nou petrecere mare, iar mirii i-au avut alături și pe colegii de breaslă din serialul „Clanul”.

La patru luni după ce au făcut cununia civilă și la aproape un an și jumătate de când și-au confirmat relația, Ana Odagiu și Conrad Mericoffer și-au spus „Da” și la altar. După slujba religioasă, mirii și-au invitat familia și prietenii să petreacă la restaurantul Aria, aflat chiar pe terasa de la înălțime a Teatrului Național din București, unde recent și-au organizat recepția de nuntă alți doi actori, Vlad Zamfirescu și Diana Roman.

Pentru ziua cea mare, Ana Odagiu a ales o rochie de mireasă simplă și lejeră, dar elegantă și cu croială modernă: undecolteu abisal, un picior expus până sus de tot și o floare supradimensionată în talie, elementul șic necesar pentru a îndulci puțin din croiala în linii drepte.

O rochie cu drapaj similar, dar pe corset și într-o frumoasă nuanță de albastru regal, realizată din voal, a purtat mezina Monica Odagiu, la fel de sexy ca și sora ei mai mare. Ambele rochii au fost realizate în atelierul designerului Ana Radu.

De cealaltă parte, mirele Conrad Mericoffer a fost de-un dandysm studiat, grație costumului în dungi, purtat cu bretele, mocasini și cămașă albă cu cravată - un mix creat special pentru el de stilista Adina Buzatu.

Mirilor le-au fost alături în această importantă zi o mulțime de colegi de breaslă, printre care Monica Davidescu și Aurelian Temișan, Maria Obretin, Corina Dănilă, Alina PușcașSilviu BirișAndrei Coman (care joacă în serialul „Lia”), dar și Silviu Mircescu și Sergiu Costache, care joacă în popularul serial „Clanul” de la Pro TV.

Actorul Conrad Mericoffer, pe care publicul îl cunoaște și grație rolurilor din serialele „Adela”, „Fructul Oprit” și „Sacrificiul”, a mai fost căsătorit timp de 7 ani cu actrița Victoria Raileanu, până în 2019, cu care are un băiețel pe nume Carol.

FOTO: Instagram

Mai multe