Și lui Lenny Kravitz îi plac tinerelele. Cu ce model de 26 de ani a fost surprins?

20 martie 2023   News

Și Lenny Kravitz pare că reușește să se înțeleagă bine cu femeile tinere, întocmai ca Leo DiCaprio.

Artistul în vârstă de 58 de ani a fost surprins în oraș cu modelul mexican Ana Paula Valle, care are doar 26 de ani, alimentând astfel zvonurile unei noi relații amoroase.

Cei doi au fost fotografiați împreună la Los Angeles, unde au mers împreună la un magazin din West Hollywood și s-au răsfățat cu cafea la pachet.

Cei doi au ajuns împreună cu o singură mașină. Lenny Kravitz și Ana Paula Valle au coborât relaxați dintr-un autoturism negru și au mers la popularul magazin CHURCH, pentru a-și cumpăra câte ceva. Încă nu a fost confirmată oficial o relație între ei, nu se cunoaște cu exactitate dacă sunt doar prieteni sau a început o relație amoroasă între ei.

Oricum, sunt un cuplu extrem de cool! Lenny Kravitz este un bărbat fenomenal și la 58 de ani. El s-a îmbrăcat în maro: pantaloni reiați, geacă de piele și ciocate cu puțin toc. Chiar și așa, nu a ajuns la înălțimea evidentă a modelului de 26 de ani, care poartă și tocuri.

Ana Paula Valle s-a îmbrăcat cu o salopetă lejeră bej și cu cizme negre, până la genunchi. A savurat relaxată o cafea în timp ce mergea și nu a renunțat la ochelarii de soare, ca să sporească misterul.

Cu toate acestea, chiar dacă au venit împreună și au mers la magazin, situația s-a schimbat la ieșire. Probabil pentru a deturna atenția fotoreporterilor, cei doi n-au mai fost văzuți plecând împreună. În timp ce Lenny Kravitz a ales să plece pe ușa din spate a magazinului, Ana Paula Valle a plecat singură, după care s-a decis să mai servească o cafea la terasa Alfred Coffee.

Ana Paula Valle este un model de succes și a avut o relație în 2019 cu Alejandro Fernandez, în timp ce Lenny Kravitz ține foarte mult la intimitatea sa. Totuși, se știe că a mai fost implicat sentimental cu un model în 2018, brazilianca Barbara Fialho.

Legendarul rocker, care afişează un fizic incredibil la 58 de ani, şi-a lansat cartea de memorii în 2021 - Let Love Rule, intitulată asemenea albumului său de succes din 1989. Dar cât i-a condus dragostea viaţa sex simbolului care este singur de mai multă vreme?

''Sunt un nativ în Gemeni tipic“, spunea Lenny. „Am două părţi, două versiuni, alb şi negru“, a adăugat metisul cel sexy care, de altfel, provine chiar dintr-un cuplu interrasial.

Foto: Profimedia și Instagram

Mai multe