Simona Gherghe va avea o vacanţă romantică de Paşte
Prezentatoarea emisiunii „Acces direct“ are câteva zile liber şi a decis să profite de ele cât mai bine. Mai concret, vedeta a ales să-şi petreacă vacanţa de Paşte în străinătate. Iată unde va pleca.
Prezentatoarea emisiunii „Acces direct“ are câteva zile liber şi a decis să profite de ele cât mai bine. Mai concret, vedeta a ales să-şi petreacă vacanţa de Paşte în străinătate. Iată unde va pleca.
Simona Gherghe şi iubitul ei, Răzvan Săndulescu, nu-şi vor petrece Paştele în ţară, ci pe coasta Amalfitană, în Italia.
„De Paşte, am ales să plecăm într-o scurtă vacanţă. Zilele libere sunt atât de rare, încât profităm de fiecare moment să mai descoperim locuri frumoase din lumea asta. Vom merge în Sorrento. Mi-am dorit de mult să văd Coasta Amalfitană şi iată că acum s-a ivit această oportunitate. Aşa că va fi o sărbătoare în stil... italian. Aşadar, anul acesta nu o să gătesc, însă, de îndată ce ne întoarcem, vor veni părinţii mei cu toate bunătăţile. Mama găteşte senzaţional şi abia aştept să gust preparatele ei. Dar voi vopsi câteva ouă, ca să le luăm cu noi în vacanţă, să ciocnim în Noaptea de Înviere. Am şi un obicei pe care îl păstrez şi acum: în dimineaţa de Paşte, mă spăl pe faţă cu apa dintr-o cană în care pun un ou roşu şi un bănuţ. Se spune că, dacă faci asta, vei fi roşu în obraji tot anul, deci sănătos, şi bănuţul probabil că înseamnă prosperitate“, a mărturisit Simona Gherghe pentru Ziarul Ring.
Foto: pagina personală