Sinéad O'Connor a ameninţat pe Facebook că se sinucide

30 noiembrie 2015   News

„Cântăreaţa cheală“, interpreta piesei „Nothing Compares 2 U“, a vrut să-şi încheie socotelile cu lumea, dar mai ales cu familia sa, printr-un gest radical.

Starul anilor '90 se confruntă cu grave probleme.

Sinéad O'Connor a stârnit ieri îngrijorarea admiratorilor ei, după ce a postat pe Facebook un mesaj în care a spus că a luat o supradoză, „împinsă“ de familia sa, ca răspuns la o serie de „trădări oribile“ din partea rudelor sale.

Cântăreaţa irlandeză a invocat „cruzimea îngrozitoare“ la care este supusă de soţul său, Barry, de copiii săi şi chiar de iubita fiului ei, precizând că toate acestea ar fi început în luna august, când cântăreaţa ar fi suferit o intervenţie chirurgicală.

„Am luat o supradoză. Nu există o altă cale pentru a primi respect. Nu sunt acasă. Sunt la un hotel, undeva în Irlanda, înregistrată sub un alt nume“, a scris cântăreaţa în vârstă de 48 de ani.

Sinéad O'Connor e în depresie de mai mulţi ani.

Ulterior, Sinéad O'Connor a fost găsită în Dublin şi acum primeşte îngrijiri medicale, conform billboard.com.

Nu este prima dată când aceasta a stârnit îngrijorarea admiratorilor ei din lumea întreagă. În 2011, ea a publicat pe Twitter o serie de comentarii în care a spus că, dacă ar putea să se sinucidă fără ca cei patru copii ai ei să afle despre acest lucru, ar face-o. Pe de altă parte, Sinéad O'Connor a încercat să se sinucidă şi în ziua în care împlinea vârsta de 33 de ani.

Cântăreaţa irlandeză a fost căsătorită de patru ori şi are patru copii. Impetuozitatea, lipsa de tact, tunsoarea zero, atitudinea agresivă şi garderoba androgină sunt noţiunile cu care Sinéad O'Connor a pornit revolta împotriva culturii pop, care impusese în anii ’80-’90 egalitatea între noţiunile de feminitate şi sexualitate. Hitul ei „Nothing Compares 2 U“ este creat de legendarul Prince.

Foto: pagina personală

Mai multe