Singură la 50 de ani! Halle Berry, retrospectiva relaţiilor amoroase zbuciumate!

11 aprilie 2017   News

Cu doi copii şi trei mariaje eşuate, actriţa câştigătoare a unui Oscar în 2002 este singură la 50 de ani. Nu-i arată, dar sufletul ei este plin de cicatricele unor relaţii zbuciumate. O radiografie a uneia dintre cele mai grele lupte pentru fericire duse de un sex simbol hollywoodian.

După divorţul de Olivi­er Martinez, Halle pare c-a intrat într-un con de umbră. Asta în ciu­da coafurii rebele cu care a apărut la Oscar. Criticii n-au putut trece cu vederea apariţia sa, despre care Halle a explicat că are legătu­ră cu starea ei de spirit. „Naturală şi liberă“, a comentat ea pe Twitter. E drept, ceva mai liberă decât şi-ar fi dorit. La 50 de ani, are doi copii şi trei mariaje eşuate. „De ce nu pot fi toţi bărbaţii ca nişte căţeluşi?“, se întreba ea, suspinând, în 1996, după cel dintâi divorţ, cel de David Justice. „Câinii mei sunt singurii băr­baţi din viaţa mea acum, fiindcă ei îmi oferă dragoste necondiţionată“, spunea ea atunci. Iar 20 de ani mai târziu, după alte încercări, atitudinea lui Halle nu s-a schimbat. Şi de-as­ta poate că niciun mariaj nu a funcţionat. Nu a găsit niciun bărbat căruia să-i poată pune lesă? Cel puţin nu un bărbat aşa cum i-au plă­cut ei dintotdeauna: sexy şi cu o personalitate de bad boy. Fiindcă da, Halle a vrut, s-ar zice, imposibilul: să pună lesă unui bad boy.

Miss World, 1986

Şi, ca într-un cerc vicios, a căutat, de fapt, bărbaţi în care să nu poată avea încredere. O neîncredere implantată încă din copilărie, când tatăl ei, Jerome Jesse Berry, un afro-ame­rican care lucra ca asistent medical la un spital psihiatric, a divorţat de mama ei, Judith Anne, colegă de muncă cu el. Halle avea doar patru ani când s-a produs divorţul părinţilor, ea şi sora mai mare, Heidi, fiind crescute de mama lor. „Nu am mai auzit de tatăl meu de când a plecat. Poate că a şi murit“, avea să declare ea ulterior, povestind că văzuse cum mama ei fu­sese bătută zilnic de Jerome, ba chiar împin­să la un moment dat pe scări şi lovită-n cap cu o sticlă de vin. Exact cum se întâmplă în numeroase cazuri, copiii proveniţi din aseme­nea mariaje violente alunecă, parcă atraşi de un mecanism psihologic magnetic, în acelaşi pattern. Fiindcă Halle a avut o atracţie tot spre bărbaţii violenţi. Iar asta încă de la început.

Născută în Cleveland, Ohio, a absolvit Be­dford Highschool, apoi Cuyahoga Communi­ty College, pentru ca în anii '80 să participe la diverse concursuri de frumuseţe, câştigând Miss Teen All American în 1985 şi Miss Ohio un an mai târziu. Mai mult decât atât, a fost prima afro-americană care a concurat la Miss World în 1986. Trei ani mai târziu, se muta la New York, visând să devină actriţă, dar ajungând să locuiască o perioadă într-un adăpost pentru persoanele homeless. A salvat-o rolul lui Emily din serialul ABC Living Dolls. Un serial pe care avea să-l urască apoi toată viaţa, dar care a scos-o din sărăcie. Serialul şi... un anume băr­bat. Fiindcă Halle a ştiut să-şi folosească din plin frumuseţea.

În acelaşi an 1989, la 23 de ani, după ce fil­mările pentru Living Dolls s-au încheiat, s-a mutat la Los Angeles, începând o poveste de iubire cu un dentist pe nume John Ronan. Iu­birea a durat doar doi ani, fiindcă Halle era extrem de preocupată să avanseze la Hol­lywood. Şi, cum îl întâlnise pe Eddie Murphy, relaţia cu John nu-şi mai avea sensul. Dar ce sens avusese, mai exact? Un sens financiar, dacă ar fi să-i dăm crezare lui Ronan, care în 1993 o dădea în judecată, cerându-i să-i re­stituie 80.000 de dolari, despre care acesta susţinea că a fost o sumă împrumutată pen­tru ca ea să-şi lanseze cariera la Hollywo­od. „Ce împrumut? Banii au fost cadou!“, a replicat ea, iar judecătorul a închis cazul, pe motiv că dentistul nu o citase printre da­tornici atunci când îşi declarase falimentul. De notat că, între timp, situaţia ei financiară se îmbunătăţise într-atât, încât şi-ar fi per­mis restituirea banilor. Căci, după ce Eddie Murphy i-a oferit un rol într-un film cu el, Boomerang, lucrurile au început să-i mear­gă din ce în ce mai bine pe planul carierei.

Halle Berry, Eddie Murphy

Ulterior, Halle avea să povestească faptul că în timpul filmărilor pentru The Last Boy Scout, cu Bruce Willis, fusese bătută de un iubit de-ai ei atât de tare, încât i s-a perfo­rat timpanul unei urechi, pierzându-şi 80% din auz. N-a vrut să dea numele agresoru­lui, dar calculând anii… ar fi putut fi dentis­tul John Ronan. Sau poate Wesley Snipes, cu care Berry a avut o aventură în 1990? Ori primul soţ?

Cel dintâi mariaj al divei, cu jucătorul de baseball David Justice, a durat patru ani, între 1993 şi 1997. L-a văzut prima dată la televizor, iar un reporter i-a spus ulterior că David este fanul ei. Halle i-a dat atunci numărul ei de telefon să i-l transmi­tă. Iar, un an mai târziu, actriţa şi sportivul se căsătoreau. Un mariaj care avea să se încheie cu un ordin de restricţie solici­tat de ea împotriva lui şi cu declaraţia ei cutremurătoare că mariajul o deprimase într-atât încât se gândise să-şi ia viaţa.

David Justice şi Halle Berry

Şi, culmea, după atâta timp de la încheierea poveştii, David a revenit pe reţelele de sociali­zare după divorţul ei de Olivier Martinez ca să se plângă că Halle a povestit despre cum a fost abuzată şi şi-a pierdut auzul, dar a refuzat să dea numele vinovatului tocmai pentru ca vina să planeze asupra numelui lui. „Ea a fost furi­oasă pe mine că am hotărât să închei relaţia, aşa că împreună cu echipa ei de la Hollywood au încercat să-mi distrugă imaginea. Nu putea să fie decât vina mea, nu-i aşa? Yup. Eu, Eric, Gabriel şi Olivier (n.r. toţi ex-ii importanţi ai actriţei) am fost cavalerii ei pe cai albi până când s-au terminat poveştile. Apoi am devenit cei mai răi bărbaţi din istorie. Aşa că pregă­teşte-te, Olivier! Urmează şi pentru tine tra­tamentul ăsta. Doar cei în aceeaşi situaţie ca mine, care au avut o relaţie cu Halle, ştiu exact despre ce e vorba. Şi va mai veni un altul. Şi el, la rândul lui, va fi cel mai bun până când… se va sfârşi.“, a comentat Justice pe Twitter. Culmea este că în apărarea lui a sărit şi cel de-al doilea soţ al lui Halle, Eric Benet, care i-a răspuns: „Prietenul meu, David, a postat un adevăr!“. „Halle s-a înfuriat la culme că toţi aceşti bărbaţi, care n-au scos o vorbă de atâta timp, au profitat de divorţul ei. I s-a părut că au fost total lipsiţi de eleganţă!“, a dezvăluit un prieten al vedetei.

Halle Berry şi Eric Benet

Dar l-am pomenit deja pe Eric Benet, cel de-al doilea soţ, nu-i aşa? Cu artistul RnB s-a căsătorit în 2001, după o relaţie de doi ani. Din nou, verighetele n-aveau să rămână prea mult pe inelare. În octombrie 2003, depuneau actele de separare, divorţul finalizându-se în 2005, cu un Eric care recunoştea spăşit că o înşelase şi care în 2002 urmase un tratament împotriva dependenţei de sex. Dacă aşa stăteau lucrurile, de ce a mai ieşit Eric la suprafaţă pe Twitter ca să susţină postarea lui David Justice? „Lui Eric i s-a făcut un portret de erou negativ: depen­dentul de sex care i-a frânt inima lui Halle. Dar şi ea a avut partea ei de vină, iar Eric consideră că ea ar trebui să recunoască asta“, explică un apropiat al actriţei pentru New York Post. Mai mult decât atât, în timpul mariajului, presa scrisese că Halle o adoptase pe India, fiica lui Benet, care-şi pierduse mama într-un accident rutier când avea doar 15 luni. „Sunt tot ce are India pe lume atunci când se gândeşte la o imagine maternă. Iar eu simt că parcă ar fi a mea. Întotdeauna voi fi alături de ea“, afirma Berry. Dar după divorţ, toate aceste cuvinte şi-au pierdut însemnătatea, iar actriţa s-a făcut nevăzută din viaţa fetei. „Halle a tot in­sistat cât de mult o iubeşte pe India, deşi n-a văzut-o de ani de zile şi abia vorbeşte cu ea, iar asta nu pentru că nu i-aş fi permis-o eu“, declara în 2006 Benet.

Halle Berry şi Gabriel Aubry

Lucrurile au devenit şi mai dureroase pen­tru India atunci când Halle a continuat să-şi vadă de viaţa ei, devenind mamă. Cumva, India a simţit că, pur şi simplu, Halle a înlocuit-o cu pro­priul copil. E vorba de Nahla, veni­tă pe lume în martie 2008, din re­laţia actriţei cu modelul canadian Gabriel Aubry, pe care-l întâlnise în 2005 la o şedinţă foto pentru brandul Versace. Din nou, relaţia avea să facă implozie. Iar asta la doar doi ani de la venirea pe lume a rodului iubirii lor. „Au avut de la bun început o relaţie agitată, una în care niciunul nu voia să cedeze atunci când se certau“, a dezvăluit prietenul actriţei. „Era exact ca o situaţie cu două exemplare Alpha într-o relaţie, fiecare dorind să facă aşa cum vrea şi nefiind dispus la compromisuri. După venirea pe lume a Na­hlei, s-au distanţat şi mai tare. Au continuat să se certe şi şi-au dat seama că, pur şi sim­plu, acela nu era un mediu în care să creşti un copil.“

Halle Berry şi Olivier Martinez

Lupta dintre cei doi a continuat chiar şi după despărţire, mai ales pentru custodia Nahlei, asta în vreme ce Halle începuse deja o nouă viaţă cu Olivier Martinez. Ce mai lipsea din tabloul acesta agitat al vieţii vedetei, punc­tat de diverse episoade violente? Un alt episod violent. Fiindcă unul între doi bărbaţi nu mai avusese. Cel puţin după ştiinţa noastră. De Ziua Recunoştinţei, în 2012, Aubry a adus-o pe Nahla acasă la Halle, dar a avut ghinionul să-i deschidă uşa Olivier, care l-a trimis cu câţiva pumni direct la spital. Dar şi pe prima pagină a tabloidelor, cu o imagine a feţei lui tumefia­te. Ce să-i faci, Olivier a fost în tinereţe boxer! Dar şi el a ajuns la spital acuzând răni la mână. Fiindcă aşa e când te-ai lăsat de box de atâţia ani! Aubry l-a dat în judecată, forţându-l să rămână pentru proces în Los Angeles, tocmai când se gândea să plece cu Halle şi Nahla în Franţa, ca să înceapă o viaţă nouă, lipsită cel puţin de paparazzi. „Ne-ai costat 3 milioane de dolari. Când îl vezi pe judecător, ori îi spui că muţi procesul la Paris, ori te omor!“, i-ar fi strigat Martinez lui Gabriel, potrivit celui din urmă. După câteva zile, dându-şi seama de penibilitatea întregii poveşti, cei doi bărbaţi şi Halle au reuşit să ajungă la o înţelegere (inclu­siv în privinţa custodiei Nahlei) şi să renunţe la proces. „Ea a fost distrusă după bătaia lor. A dus-o pe Nahla în casă, pentru a nu-l vedea pe Olivier şi pe tatăl ei purtându-se ca nişte bestii“, povesteşte pentru New York Post ami­cul ei. „A fost dezamăgită de Martinez. Fiindcă a considerat că el ar fi putut manevra situaţia altfel. Şi ea e iute la mânie. Dar nu tolerează violenţa!“.

Bătut măr de Olivier Martinez

În ciuda acestui scandal, după un an, pe 13 iulie 2013, Olivier şi Halle se căsătoreau în Franţa. Şi dacă tot a fost numărul 13 de două ori, chiar a fost ghinion dublu. Câteva luni mai târziu, Hal­le aducea pe lume al doilea copil, Maceo, fiul ei şi al proaspătului soţ. Şi care cam avea să rămână destul de proapăt, în ciuda vârstei de 51 de ani. Fiindcă mariajul n-a durat decât doi ani. Din nou doi ani, pa­re-se limita de rezistenţă a lui Hal­le. Nici măcar Maceo nu i-a ajutat să rămână împreună, un copil care a venit ca un adevărat miracol în vieţile lor, fiindcă este singurul co­pil al lui Olivier – unul adus pe lume de o Halle la 47 de ani. „Nici n-am crezut că va fi posibil aşa ceva!“, s-a confesat ea lui Ellen DeGeneres. Dar, culmea, Maceo n-a făcut de­cât să adauge tensiuni în cuplu. „Halle aducea pâinea pe masă. Iar pentru un galez orgolios ca Olivier, asta a fost o problemă. L-a măcinat cumplit ideea că, dintr-un sex simbol care în 1994 câştiga premiul César, ajunsese soţul lui Halle Berry. De partea cealaltă, ea se aştepta ca el să fie recunoscător pentru stilul lor luxos de viaţă“, comentează prietenul vedetei. Re­cunoscător? Olivier, cel care se potrivea atât de bine tiparului violent spre care Halle a alu­necat mereu inevitabil?! Temperamentul lui a fost din nou evident în ianuarie 2015, când a lovit cu scaunul de maşină pentru copil un an­gajat al aeroportului din Los Angeles.

Olivier Martinez şi Maceo Martinez

Divorţul lor a fost finalizat în decembrie 2016, averea de 70 de milioane de dolari a lui Halle fiind protejată de un contract prenup­ţial bine gândit. Unul dorit chiar de actriţă, după ce Gabriel Aubry a tot revenit în viaţa ei, cerându-i o pensie alimentară din ce în ce mai mare. Până la 16.000 de dolari pe lună! Şi Halle şi Martinez s-au aruncat în luptă recurgând la avocaţi agresivi: ea, la Stephen Kolodny, care l-a reprezentat pe Mel Gibson, iar el, la La­ura Wasser, care i-a numărat printre clienţi pe Tom Cruise şi Britney Spears. Kolodny s-a luptat inclusiv pentru ca în acte să scrie că… ea l-a părăsit pe el! Un amănunt important, dorit de PR-ul actriţei, pentru a cărei imagine nu e deloc benefic să se audă că ar fi fost ea părăsită, la 50 de ani şi după alte două mariaje eşuate! O ultimă dorinţă care dovedeşte încă o dată greşeala pe care Halle a repetat-o toată viaţa: a căutat mereu sex simboluri şi bad boys pe care să-i domine.

Ellen DeGeneres şi Halle Berry

„Am învăţat să mă împac cu ideea celor trei mariaje eşuate“, a declarat ea anul acesta în fe­bruarie. „Asta n-a fost deloc uşor, mai ales că la mijloc sunt doi copii. Ca femei, intrăm într-un mariaj crezând că va dura pentru totdeauna. Asta este ceea ce m-au învăţat basmele în co­pilărie, iar acum nu-mi prea mai plac basmele! Am intrat în fiecare poveste sperând, iar când s-a încheiat am simţit experienţa ca pe un uriaş eşec personal, pentru care m-am sim­ţit vinovată şi responsabilă. Am suferit enorm. Dar în fiecare dintre aceste situaţii am învăţat multe despre mine. Probabil că fiecare dintre aceste experienţe au fost necesare pentru mine. Pentru asta sunt recunoscătoare. Dar a fost foarte greu!“ O luptă grea, pe care sperăm că Halle n-a pierdut-o, totuşi.

foto: guliver / Getty

Mai multe