Sir Sidney Poitier a murit la 94 de ani. A fost primul actor de culoare care a câştigat Oscarul!

7 ianuarie 2022   News

Pe 6 ianuarie 2022, s-a stins din viaţă legendarul actor cu o carieră de 71 de ani la Hollywood, care a inclus roluri memorabile în filme precum “A Raisin in the Sun”, “Guess Who’s Coming to Dinner” şi “Uptown Saturday Night”.

Starul hollywoodian avea 94 de ani, iar cauza morţii sale nu a fost încă confirmată. Trista veste a fost anunţată de Ministrul de Afaceri Externe din Bahamas, Fred Mitchell, care a fost preluat de The Independent şi apoi de întreaga presă internaţională.

Chester Cooper, mâna dreaptă a prim-ministrului din Bahamas, a declarat, pentru The Guardian, că "simt, pe de-o parte o mare tristeţe, dar şi o nevoie de-a celebra cine a fost Sir Sidney Poitier. Am pierdut o legendă, un erou, un mentor, un luptător, o comoară naţională".

Imediat ce s-a aflat de trecerea în nefiinţă a marelui actor, colegii săi de breaslă şi nu numai au ţinut să-şi ia "Adio!" de la el. Câştigătorul premiului Emmy, Jeffrey Wright, l-a considerat pe Sidney unic: "Ce actor mare! Unic. Ce om frumos, graţios, cald şi cu un aer regal!", a scris Wright.

“Odihneşte-te, om frumos, Sir Sydney Poitier!”, i-a urat şi Rosanna Arquette.

Carieră de top

Cariera sa fulminantă va fi subiectul unui viitor spectacol de pe Broadway în ciuda faptului că începuturile ei au fost cât se poate de modeste. Poitier s-a mutat la New York când n-avea mai mult de 16 ani, după ce locuise în Bahamas cu familia sa.

În NY, a lucrat ca om de serviciu la Teatrul American de Negri (American Negro Theater), unde primea, pentru curăţenia pe care o făcea, lecţii de actorie. În anii care au urmat, a jucat mai multe roluri de teatru până să îşi facă debutul în filmul “No Way Out”.

Starul născut în Miami a primit prima sa nominalizare la Oscar în 1959, pentru prestaţia sa din “The Defiant Ones”. Nominalizarea sa a fost cu atât mai importantă cu cât Sidney era primul actor de culoare care primea asemenea onoare. Rolul acela i-a adus un Glob de Aur şi un premiu BAFTA.

Poitier a bifat o premieră incredibilă în 1963, cu filmul său “Lilies of the Field”. Anul care a urmat, actorul a plecat acasă cu mult sorita statuetă de aur. Astfel, Sir Sidney Poitier a devenit primul afro-american care a câştigat Oscarul la categoria Cel mai bun actor.

Foto - Profimedia

Mai multe