Smiley şi Gina Pistol nu se mai ascund! Iată fotografiile care confirmă că formează un cuplu
La finalul lunii august, în lumea mondenă a avut loc o mare petrecere, ziua cântăreţei Jo (Ioana Anuţa), la care au participat aproape toate vedetele din România, în special artiştii.
Fiind o artistă semnată în prezent la Cat Music, dar cu piese compuse şi produse la HaHaHa Production, de la petrecerea lui Jo nu putea lipsti Smiley, unul dintre cei mai iubiţi artişti din ţara noastră.
Dacă, atunci când a fost petrecerea, Jo a ales să posteze pe reţelele de socializare doar story-uri, de câteva zile ea a început să le arate fanilor şi fotografii realizate cu ocazia aniversării ei. Printre zecile de imagini postate pe Instagram, Jo a strecurat şi două poze în care apare alături de iubitul ei, Juno, dar şi de Smiley şi Gina Pistol, despre care se spune că ar avea o relaţie.
Chiar dac[ formează un cuplu de mai mulţi ani, Smiley şi Gina Pistol nu au confirmat oficial până acum acest lucru, însă din fotografiile postate de Jo pe Instagram se poate vedea cât de apropiaţi sunt cei doi.
Mai mult decât atât, în cel mai recent număr al revistei Unica, Smiley a şi recunoscut în premieră că el şi Gina Pistol formează un cuplu. „Eu şi Gina Pistol cumva cred că ne-am plăcut tot timpul, ne ştim de multă vreme, ne-am intersectat în diverse ocazii şi mereu ne-am plăcut, iar la un moment dat ne-am plăcut mai mult. Eu nu ascund cu nimic treaba asta, că suntem împreună, doar că o feresc pe ea cât pot, pentru că oamenii încep şi îşi dau cu părerea“, a spus Smiley.