Sofia Loren a scăpat de Fisc după 40 de ani

25 octombrie 2013   News

Atâta a durat procesul cu statul italian, care a dat-o în judecată pentru neplata unor impozite datorate în anii ’70. Iar acum, instanţa i-a dat dreptate actriţei.

Atâta a durat procesul cu statul italian, care a dat-o în judecată pentru neplata unor impozite datorate în anii ’70. Iar acum, instanţa i-a dat dreptate actriţei.

Sophia Loren a obţinut câştig de cauză dintr-o dispută în justiţie veche de aproape 40 de ani, cu fiscul din această ţară, care îi reproşa faptul că a completat o declaraţie de venit falsă, în 1974.

Actriţa în vârstă de 79 de ani, care locuieşte în Elveţia, a declarat în 1974 că nu a obţinut venituri, însă fiscul italian i-a cerut în epocă să plătească un impozit de 920 de milioane de lire italiene.

După ce a acceptat să plătească 60% din acea sumă în 1980, actriţa a considerat că restul de impozit nu putea să îi fie imputat, în baza unei legi de amnistie fiscală datând din 1982.

Curtea de Casaţie, într-o decizie luată miercuri, a validat această poziţie, acceptând că restul de 40% din suma datorată nu mai trebuia să fie plătit fiscului italian.

"O saga care a durat aproape 40 de ani s-a încheiat în sfârşit", a declarat Sophia Loren pentru cotidianul La Stampa, adăugând: "Din fericire pentru mine, eu privesc întotdeauna spre înainte şi m-am obişnuit să nu mă gândesc la experienţele neplăcute din trecut - iar aceasta făcea parte din acest tip de experienţe".

Avocatul actriţei, Giovanni Desideri, consideră că instanţa "a pus capăt unui caz kafkian".

Foto: Reuters

Mai multe