Sophia Loren la TIFF: "Încă îmi e dor de Carlo Ponti!"

3 iunie 2016   News

"Încă îmi e dor de Carlo Ponti!" Este una dintre martirisirile pe care Sophia Loren le-a făcut la conferinţa de presă susţinută azi la TIFF.

"N-ai cum să uiţi momentul când întâlneşti bărbatul vieţii tale. E vorba de destin. Simţi cumva că e bărbatul vieţii tale. Deşi în cazul meu, Carlo era însurat şi avea doi copii. De-asta la început am avut o viaţă grea. Mai ales că eram foarte tânăra când l-am întâlnit pe Carlo. Aveam 16 ani. Şi la început aveam nevoie de un tată. Apoi am început să lucrăm împreună la filmele pe care le făcea. Şi încetul cu încetul, s-a întâmplat că, în trecerea de la faţă care eram la femeia care devenisem, să-mi doresc mai mult de la relaţia cu Carlo. Asta-i povestea vieţii mele şi am fost foarte fericită cu soţul meu mai bine de 40 de ani. Şi încă îmi e dor de el!"

Legendă a cinematografiei mondiale, Sophia Loren se află pentru prima dată în România, ca invitat special al Festivalului Internaţional de Film Transilvania. Acesta va primi Premiul pentru întreaga carieră, la gala de închidere a celei de-a 15-a ediţii a acestui festival, premiu înmânat de românca Mădălina Ghenea.

Astăzi, actriţa a fost prezentă la o conferinţă de presă, unde a răspuns întrebărilor jurnaliştilor. Să vedem ce a mai declarat marea actriţă!

"Fiecare film pe care l-am făcut în regia lui Vittorio de Sica a fost solicitant pentru mine. La Two Women a trebuit să par mult mai bătrână, deşi aveam 26 de ani. Celălalt rol foarte greu din carieră mea a fost în Căsătorie în stil italian, povestea unei femei atât de îndrăgostite de un bărbat pentru care lupta cu disperare. E un film făcut cu Marcello Mastroianni, cel care mi-a fost partener în filme vreme de 24 de ani. Fiecare film făcut împreună a fost un succes. Ne-am apreciat reciproc enorm. Regret atât de mult că nu mai e printre noi", a spus Sophia.

Actriţa a vorbit, însă, şi despre cel mai recent proiect, scurt-metrajul Human Voice, realizat chiar în regia fiului ei, Edoardo Ponti. "A fost o poveste greu de realizat. Rezultatul muncii noastre a fost o bijuterie. De mult îmi doream un asemenea proiect. Am repetat mult şi au fost cele mai plăcute filmări pentru mine, deşi nu mi-a fost uşor să uit că regizorul e fiul meu. Când se uită fix în ochii mei, îi ziceam - Nu uită că sunt mama ta!", a povestit Sophia râzând.

Foto: transilvaniareporter.ro/Dan Bodea

Mai multe