Sora Deliei Matache este o gravidă fit. Uite cum se antrenează în sala de fitness, însărcinată fiind în 8 luni!
Oana Matache, sora mai mică a Deliei, este o viitoare mămică foarte fit. S-a căsătorit în luna mai a acestui an cu iubitul său, Răzvan, iar Delia şi Răzvan Munteanu le-au fost naşi. A fost un eveniment frumos, dar cu peripeţii pentru că Oana, însărcinată fiind cu primul său copil, a avut câteva momente de ameţeală, probabil şi din cauza emoţiilor, în timpul slujbei religioase.
De când a aflat că este gravidă a decis să urmeze o dietă echilibrată şi să facă mult sport pentru a arăta bine pe tot parcursul sarcinii, dar şi pentru a-şi păstra postura corectă. Şi a reuşit, alături de un antrenor care a îndrumat-o spre nişte antrenamente special concupute pentru o femeie însărcinată, menite să îi întărească muşchii, să o facă să se simtă bine în pielea ei, fără a-i dăuna copilului din burtică.
Sora Deliei şi-a documentat antrenamentele pe contul său de Instagram şi toată lumea a felicitat-o pentru că este o femeie activă până în ultimul moment al sarcinii şi care arată extraordinar de bine. Chiar şi acum, cu o burtică proeminentă, fiind gravidă în 8 luni, Oana este prezentă în sala de fitness, uimind pe toată lumea cu felul în care arată, mult mai tonifiată comparabil cu silueta sa de dinainte de programul fit mom.
Urmează să nască la sfârşitul acestui an, marcând 12 luni cu schimbări majore în viaţa sa - s-a căsătorit, a rămas gravidă şi îi va da naştere primului său copil, iar naşi de botez probabil că vor fi tot Delia şi soţul său, căci tot ei le-au fost părinţi spirituali Oanei şi iubitului său în ziua nunţii.
Nepotul sau nepoata Deliei va veni pe lume în luna decembrie, chiar înainte de Crăciun, chiar Oana scriind asta pe contul său de Instagram, la o fotografie cu ea pe banda de alergat surprinsă în sala de fitness: "Mai avem 3 săptămâni şi facem cunoştinţă!!"
Foto: Instagram