Sora lui Kim Jong-un dezvăluie că a fost şi el infectat cu Covid, ajungând în stare gravă

11 august 2022   News

După aproape doi ani de negare a bolii şi de raportare a unui număr mic de infectări, aflăm că însuşi liderul nord-coreean a fost grav bolnav.

Coreea de Nord nu a dezvăluit câte infecţii confirmate ale virusului a descoperit, dar, din 29 iulie, nu a raportat niciun nou caz suspect. Mai mult, Kim Jong-Un a declarat victoria în lupta împotriva noului coronavirus, ordonând ridicarea măsurilor maxime antiepidemice impuse în luna mai.

O informaţie a transpirat, totuşi, de vreme ce BBC a aflat că liderul de la Phenian s-a îmbolnăvit "grav" în timpul crizei Covid din Coreea de Nord. O spune chiar sora sa, Kim Yo-jong, care a declarat că acesta a avut "febră mare", așa cum a fost numită boala în țară.

Potrivit celor spuse de ea, Kim Jong-un ar fi contractat virusul "odată cu zecile de milioane de nord-coreeni care au avut "febră"". Ca de obicei, în declaraţiile celor de la Phenian, a existat şi o latură teatrală a poveştii: "Chiar dacă era grav bolnav, cu febră mare, nu s-a putut întinde o clipă, gândindu-se la oamenii de care trebuia să aibă grijă până la sfârșit în fața luptei contra pandemiei", a spus ea.

La fel ca fratele său, Kim Yo-jong e convinsă că virusul care a acaparat planeta a intrat în țară prin obiecte trimise din Coreea de Sud, susținând că focarul a fost o "farsă isterică" începută de Sud. Iar părerea sa cântăreşte greu într-o ţară în care e considerată a fi cea mai puternică femeie, chiar mai influentă decât soţia lui Kim Jong-un.

În primii doi ani de pandemie, Coreea de Nord, a cărei infrastructură sanitară precară nu era pregătită să facă față unui focar major, a insistat că nu a înregistrat niciun caz de Covid-19.

FOTO: Profimedia

Mai multe