Spectacol la "Vocea Ucrainei"! Dan Bălan a fost cucerit cu o versiune acustică a melodiei "Dragostea din tei"

13 februarie 2019   News

După ce a cucerit piaţa internaţională, basarabeanul a trecut la un alt nivel. Fostul membru al trupei O-Zone este acum jurat la "Vocea Ucrainei".

Dan Bălan are o mulţime de fani în întreaga lume, dar mai ales în spaţiul est-european, în statele slave. Un megastar în Republica Moldova şi Rusia, el a fost cooptat în echipa de antrenori de la "Vocea Ucrainei".

La audiţiile pe nevăzute,  Dan Bălan a fost puternic impresionat de Katerina Biehu, o tânără în vârstă în de 26 de ani care a cântat o variantă acustică a piesei "Dragostea din Tei" - hitul cu care formaţia O-Zone a devenit celebră în întreaga lume.

Concurenta nu numai că a întors cele patru scaune, dar l-a făcut pe Dan Bălan să meargă pe scenă şi să cânte în duet cu ea. Momentul a fost spectaculos. Toata sala s-a ridicat în picioare.

Cum era de aşteptat, deşi a fost dorită de toţi cei patru antrenori, fata a ales să meargă în echipa lui Dan Bălan. 

Katerina Biehu şi-a încercat norocul şi la X Factor România.

Dan Bălan este cea mai căutată persoană pe Google în luna ianuarie, în Ucraina, într-o perioadă în care ţara se află în plină campanie electorală. Nominalizat la premiile Grammy şi autor al unora dintre cele mai cunoscute hit-uri mondiale, Dan Bălan a lansat anul trecut „Numa Numa 2”, o continuare a fenomenului „Dragostea din tei”, cu videoclip filmat în Uganda, Africa. Piesa a avut un succes uriaş încă de la lansare, devenind un fenomen cu peste 10 milioane de vizualizări în prima săptămână şi prezenţă în cele mai relevante topuri din întreaga lume, în ţări precum Norvegia, Cehia, Italia, Belgia, Portugalia, Italia, Bulgaria, Turcia, Rusia sau Japonia. În prezent piesa are aproape 53 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Tot anul trecut, Dan Bălan a lansat şi hitul „Allegro Ventigo” (feat. Matteo), care a adunat până acum peste 61 de milioane de vizualizări pe YouTube, si încă se mai poate auzi la cele mai mari radiouri şi televiziuni muzicale din ţară.

Mai multe