Sportiva americană Simone Biles revoluţionează gimnastica. Ce i-au transmis Michelle Obama şi Nadia Comăneci VIDEO

13 august 2019   News

Cvintupla olimpică de la Rio a reuşit să-i surprindă pe arbitrii internaţionali cu execuţia unui tip de exerciţiu care n-a mai fost prezentat niciodată într-o competiţie.

Simone Biles a intrat deja în legenda gimnasticii americane, după ce a primit cinci medalii la Jocurile Olimpice de la Rio de la 2016 şi are în palmares 14 titluri de campioană mondială.

De ieri, însă, numele lui Simon Biles a intrat în analele gimnasticii mondiale după ce a prezentat în premieră un exerciţiu de coborâre de pe bârnă absolut spectaculos, despre care presa sportivă scrie că nici băieţii nu se încumetă să-l facă. În cadrul Campionatuluide gimnastică din Statele Unite ale Americii din Kansas City, Missouri, sportiva a executat o dublă răsucire, iar înainte de aterizare a mai făcut două tumbe în aer. De asemenea, aterizarea pe saltea a fost una excelentă.

Printre admiratorii legendarei gimnaste se află şi fosta Primă Doamnă a Americii, Michelle Obama, care i-a transmis un mesaj pe Instagram, alături de o fotografie mai veche de la Casa Albă: "Întotdeauna spargi barierele, Simone Biles! Sunt cum nu se poate mai mândră de tine".

Şi Nadia Comăneci a felicitat-o, comentându-i pe Instagram: "Daaa! Istorie!".

De altfel, fotografia care o arată pe Simone Biles extaziată la finalul exerciţiului la bârnă a strâns peste jumătate de milion de like-uri şi sute de comentarii, printre care şi unele venite din partea lui Michael PhelpsKatie Couric şi Vanessa Grimaldi.

Competiţia s-a încheiat duminică, iar Biles a devenit campioana Statelor Unite la gimnastică pentru a şasea oară în carieră, o performanţă care nu a mai fost atinsă din 1952, scrie teamusa.org.

Mai multe