Star Wars, 40 de ani de SAGA SF

31 decembrie 2017   News

George Lucas a sărbătorit lansarea celei de-a opta părţi a seriei care l-a făcut celebru şi bogat şi care a schimbat faţa cinematografiei bazată pe efecte speciale. Iată cum s-a transformat space-opera Războiul Stelelor în cea mai scumpă franciză.

Darth Vader. Un personaj pe cât de hulit, pe atât de reprezentativ pentru seria SF.

Figurine din plastic, săbii, tricouri, costume specia­le, benzi desenate, cărţi, jocuri video ori parcuri tematice. E ceea ce seria Star Wars a generat în cele patru decenii de când a luat cu asalt ma­rile ecrane. Un imperiu economic pe măsura marelui imperiu spaţial imaginat de George Lucas în 1977. Şi când te gândeşti că nimeni n-a crezut în povestea lui cu cavaleri Jedi…

În 1974, după ce a avut succes cu filmul American Graffiti, George Lucas avea deja în plan să ecranizeze o epopee ştiinţifico-fantastică. Avându-l în minte pe maleficul Darth Vader, a început să lucreze la scenariu, creând o lume imaginară, cu personaje ciu­date (maestrul Yoda, copilotul Chewbacca, traficantul Jabba, ursuleţii Ewoki şi roboţii C-3PO şi R2-D2) şi călătorii inter-stelare, dar care în sine readucea în prim-plan uni­versala luptă între bine şi rău. Deja în 1975 Lucas îşi vedea universul fantastic prinzând contur în deşertul tunisian, unde cărase şi construise decoruri futuriste şi unde reuşise să convingă câţiva actori să filmeze pentru el: Carrie Fisher (prinţesa Leia), Mark Ha­mill (cavalerul Jedi Luke Skywalker), Alec Guiness (maestrul Obi-Wan Kenobi), Har­rison Ford (pilotul Han Solo). Numai pe cei de la studiourile 20th Century Fox n-a re­uşit să-i convingă că ideea sa va prinde la public, astfel că, după ce le-a prezentat o mostră de 20 minute din film, s-a lovit de refuzul lor de a-l ajuta. Cumva, însă, Lu­cas a reuşit să adune cele 11 milioane de dolari necesare producţiei, neintuind că-i va recupera mai mult decât înzecit. Doar Alec Guiness i-a cerut, în loc de salariu, 2% din vânzări. Ceea ce, după premiera din mai 1977, s-a contabilizat în 8 milioane de dolari! Şi, practic, ceea ce părea un expe­riment cinematografic sortit eşecului avea să uimească cu 6 premii Oscar şi să-l îmbo­găţească peste noapte pe creatorul lui, care şi-a deschis propriul studio. Popularitatea filmului Războiul Stelelor: O nouă speranţă l-a împins să creeze alte două părţi, Im­periul contraatacă (1980) şi Întoarcerea lui Jedi (1983). Urmări ce păreau să închidă perfect o trilogie ce aduna la un loc oameni, extratereştri şi roboţi, peisaje aride, acvatice ori luxuriante şi decoruri de la cele mai cla­sice la cele mai futuriste. Cumva, în spiritul Forţei, „acel câmp nevăzut de energie, creat de toate creaturile vii, care ne înconjoară, ne emoţionează şi păstrează galaxia la un loc“.

Trio-ul de aur. Mark Hamill, Carrie Fisher şi Harrison Ford au devenit faimoşi peste noapte.

Timp de 16 ani, Războiul Stelelor părea o serie încheiată, numai că Lucas nu a conti­nuat-o nu pentru că n-ar fi avut în sertar alte aventuri cu cavalerii Jedi (începuse lucrul la prequel încă din 1994!), ci pentru că a aştep­tat ca tehnologia să avanseze îndeajuns încât să se potrivească cu viziunea lui. Iar după ce a văzut ce-a făcut Steven Spielberg cu Juras­sic Park, a decis că e timpul să facă o a doua trilogie, care s-o preceadă ca temporalitate pe prima şi să urmărească transformarea lui Anakin Skywalker în Darth Vader: Ameninţa­rea fantomei (1999), Atacul clonelor (2002) şi Răzbunarea lui Sith (2005). Totodată, în scenă intrau alţi mari actori: Natalie Portman (Pad­mé/regina Amidala), Liam Neeson (maestrul Qui-Gon Jinn, mentorul lui Obi-Wan Kenobi), Ewan McGregor (maestrul Obi-Wan Kenobi), Hayden Christensen (cavalerul Jedi Ana­kin Skywalker), Samuel L. Jackson (maestrul Windu), Ian McDiarmid (senatorul Palpatine), Keira Knightley (regina Sabé). Din nou, Lucas închipuie noi forme de viaţă (gunganul Jar Jar, comerciantul Watoo, cyborgul Grievous) şi ne poartă prin lumi diferite, exploatând peisaje­le din Tunisia, Anglia, Italia, Spania, Australia, Thailanda, Elveţia ori China.

Pentru această a doua trilogie, Lucas a cola­borat cu o echipă de profesionişti de la Indus­trial Light & Magic extrem de talentaţi într-ale efectelor speciale, precum şi cu scenograful Gavin Bocquet şi creatoarea de costume Tris­ha Biggar, care au lucrat aproape un an la cre­area vehiculelor, decorurilor şi uniformelor. Numai pentru

s-au turnat peste 2.200 de filmări speciale, depăşind re­cordul altor filme ale genului. „Există filmări cu 50-60 de elemente diferite, pe care foarte puţini spectatori vor fi capabili să le depisteze ca fiind efecte speciale“, spunea producătorul McCallum. Multe dintre aceste efecte „invi­zibile“ au fost esenţiale în crearea celor opt planete fictive, cum ar fi planeta-vulcan Mus­tafar, pe care are loc memorabila confruntare dintre Obi-Wan şi Anakin, într-un decor de lavă şi magmă fumegândă. Dar aceeaşi

a costat 113 milioane dolari, in­vestiţie care a adus ulterior 849 milioane do­lari din încasările globale. Plus o nominalizare la premiile Oscar pentru cel mai bun machiaj!

Lucas vs. Spielberg. Prieteni şi rivali pe marele ecran, sunt cei mai mari creatori de SF de la Hollywood.

Lansat pe 18 decembrie 2015,

a fost cel de-al şaptelea film din serie, reluând firul naraţi­unii de la

şi readucându-i pe ecrane pe Carrie Fisher, Mark Hamill şi Harrison Ford. Pentru prima oară, însă, Lucas a decis să împartă gloria cu studiourile Walt Disney, care au preluat Lucas Film şi dreptu­rile asupra francizei contra sumei de 4,05 mi­liarde de dolari. În consecinţă,

n-a fost pe măsura aşteptărilor, semănând cu filmul din 1977. „Mi-am vândut copiii unor negustori de sclavi“, spunea cu regret George Lucas într-un interviu pentru PBS. „Doreau să facă un film pentru fani. Să facă un film retro. Nu-mi place asta. Lucrez foarte mult pentru ca fiecare film să fie diferit“, a mai spus Lucas, care a fost la fel de dezamăgit, anul următor, şi de

, o alterna­tivă Disney la povestea clasică

.

Tunisia. Aici se găsesc încă decorurile din primul film, turnat în 1977.

Anul acesta, ca o încununare a celor patru decenii de-a lungul cărora seria a fascinat generaţii întregi de spectatori, Lucas a pre­gătit Ultimii Jedi. „E timpul să vină sfârşitul pentru Jedi“, decretează personajul lui Mark Hamill, ceea ce i-a făcut pe fani să se întrebe dacă nu cumva Luke Skywalker este ispitit de partea întunecată a Forţei, la fel ca tatăl său. Cea care vine să-l caute pe Luke la locul exi­lului autoimpus este noua eroină Rey, inter­pretată de Daisy Ridley. Iar fanii seriei vechi o vor revedea pe Carrie Fisher în ultimele sale cadre filmate, Lucas dorind ca această a opta parte a foiletonului său să fie un omagiu adus regretatei actriţe, care s-a stins din viaţă anul trecut. „Mama spunea ca n-a ştiut niciodată unde se termină prinţesa Leia şi unde începe Carrie Fisher. A trecut de la o actriţă necu­noscută cu părinţi faimoşi, Debbie Reynolds şi Eddie Fisher, la prinţesa Leia - sinonimă cu ideea de femeie puternică, soldat, luptător, o femeie mai mult decât capabilă, independen­tă, dar sensibilă, care îşi urmează destinul“, povesteşte Billy Lourde, fiica lui Carrie Fisher.

Săbiile Jedi. Au devenit atât de faimoase, încât toţi copiii şi-au dorit să se joace de-a cavalerii Jedi.

Dar chiar dacă vorbim despre Ultimii Jedi, acesta nu este şi ultimul Star Wars. Lucas are în pregătire episodul al nouălea, programat pentru 2019. El îşi continuă saga nu neapărat datorită ambiţiilor, cât acestei culturi popula­re alimentate de cererea continuă din partea publicului. Căci, dând lumii Războiul Stelelor, Lucas a reuşit să facă mai mult decât o pelicu­lă; a creat un univers extins care a atras şi un nou tip de consumatori, o nouă generaţie de cinefili. Iar cinematografiei i-a oferit un nou model de-a face film şi o inegalabilă operă despre spaţiul cosmic, care a fost copiată de mai multe ori, dar niciodată egalată.

Bacnota aniversara

 În ajunul premierei episodului Ultimii Jedi, Disney a lansat o „bancnotă“ specială. Pe una din feţe apar veteranul Luke Skywalker şi Rey, eroina mai nou apărută în poveste. Pe revers sunt reprezentate personajele care slujesc partea întunecată a Forţei. Cifra opt face trimitere la numărul filmelor din seria Războiul Stelelor. Colecţionarii o pot cumpăra de pe ebay.com, iar fondurile adunate sunt destinate unei organizaţii caritabile pentru copiii grav bolnavi.

Mai multe