Startul decoraţiunilor de Crăciun! Michelle Obama, gazda unei petreceri la Casa Albă!

3 decembrie 2015   News

Cum sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, pregătirile pentru Crăciun sunt în toi. Ca-n fiecare an, la Casa Albă se dă startul acestei perioade festive, organizând o petrecere a cărei gazdă este chiar Prima Doamnă, Michelle Obama.

Michelle Obama le-a vorbit copiilor din familiile militare

Aşadar, Michelle Obama i-a primit cu braţele deschise pe prichindeii din familiile militare, alături de care, ulterior, a decorat prăjituri şi a deschis cadouri.

Michelle, înconjurată de copiii curioşi

De menţionat ar fi şi decoraţiile impresionante pe care le găsim la Casa Alba în această perioadă. De exemplu, în Camera Albastră tronează un brad de Crăciun, înalt şi falnic, decorat cu sute de globuri, ornamente de hârtie şi fundiţe roşii.

Chiar şi holurile şi sălile de şedinţe s-au transformat, fiind decorate şi ele cu ghirlande de brad, o mulţime de beculeţe multicolore, frunze aurii şi conuri de brad.

Iar dacă e să ne întoarcem la Prima Doamnă, trebuie să recunoaştem că a fost o prezenţă cât se poate de agreabilă, vorbind şi râzând alături de copiii care nu se sfiau să o înconjoare.

O prezenţă rafinată

Cât despre vestimentaţia soţiei preşedintelui, Michelle a purtat o rochie elegantă, fără mâneci, de culoare olive. Asortând-o cu o pereche de pantofi aurii, Michelle a fost o adevărată apariţie la această petrecere.

Sursa foto: Hepta

Mai multe