Starul din Baywatch, David Hasselhoff, şi-a schimbat numele!

13 noiembrie 2015   News

David Hasselhoff este un nume cu greutate la Hollywood, şi nu numai datorită rolului actorului în serialul de succes ”Baywatch”. Cu toate acestea, în toată cariera sa, David a fost numit dintotdeauna „The Hoff”.

Tocmai de aceea, starul din ”Baywatch” a decis să-şi schimbe numele, renunţând la prima parte ”Hassel” din acest cuvânt. Această explicaţie a venit din partea actorului prin intermediul mai multor postări în social media. ”Am vrut să renunţ la ”Hassel” din viaţa mea de ani buni. Acum am făcut acest lucru oficial”, a scris David pe Instagram, alături de documentele oficiale ce atestă această schimbare a numelui.

David, oricum, făcuse această schimbare pe toate conturile sale de social media, acesta fiind găsit la căutare sub denumirea de ”David Hoff”.

Totuşi, mulţi s-au întrebat dacă această schimbare nu e cumva o glumă, mai ales că mulţi nu-i înţelegeau motivaţia: „E adevărat?”, ”Sigur nu e glumă”, ”De ce?”, au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor internauţi.

Ei bine, da, este adevărat şi pe cât se poate de oficial! Faceţi cunoştinţă cu Hoff! David Hoff!

Mai multe