Starurile din ”Beverly Hills, 90210” şi familiile lor
A fost, fără doar şi poate, unul dintre cele mai de succes seriale din anii `90. Încheierea filmărilor din anul 2000 i-a întristat deopotrivă şi pe fani şi actorii din distribuţia serialului, căci s-au trezit în faţa necunoscutului: de aici, încotro? Răspuns: acasă, la cratiţă şi, după caz, schimbat de scutece. Căci da, să le spunem lucrurilor pe nume, succesul multora dintre ei a murit odată cu încheierea filmărilor.
În fine, uitându-ne la fotografiile de familie ale foştilor idoli am îndrăzni să spunem că, de fapt, din 2000 ei joacă într-un alt rol, unul, chiar, de succes: cel de părinte. Haideţi să vedem, aşadar, cum arată familiile vedetelor pe care le urmăream cu interes în serialul ”Beverly Hills, 90210”!
Jason Priestley
Preocupările dimineţii
Să recunoaştem, prima zi de şcoală nu e uşoară pentru nimeni. Toţi au de suferit. Mai ales părinţii! Uitaţi-vă numai ce eforturi depun Jason şi soţia sa Naomi pentru a-i duce la şcoală pe Ava şi Dashiell.
Tori Spelling
Cea mai recentă numărătoare: doi părinţi, patru copii crescuţi, unul pe drum.
Despre ei am mai auzit câte ceva în ultimii ani. Era ceva cu mulţi bani datoraţi şi tot atâţia copii prin casă. Sau pe drum. Căci da, Tori este însărcinată a cincea oară. Aici, familia era la premiera filmului ”Moana”. În ordinea numerelor de pe tricou îi avem pe: Liam, Stella, Finn şi Hattie. Părinţi: Tori Spelling şi Dean McDermott.
Ian Ziering
Supravieţuitorul.
„După cristale, printre copaci Sequoia, bătrâni de 3000 de ani”, asta pare să fie activitatea favorită în familia actorului Ian Ziering. Prizonierii din poză sunt ficele actorului, respectiv Mia şi Penna. Nu vă luaţi după aparenţe, nişte fetiţe n-au cum să fie preocupate de latura financiară a vieţii încă.
Shannen Doherty
O luptătoare.
Pentru ea, viaţa după serial nu a fost tocmai blândă, deşi a mai prins câteva roluri de succes, spre deosebire de colegii ei. De anul trecut, Shannen se luptă cu cancerul, bătălie din care sperăm să iasă învingătoare!
Brian Austin Green
Al treilea la număr.
Anul acesta, Brian a marcat două reuşite: anularea divorţului şi producerea unui nou moştenitor. În poză: convinsa Megan Fox şi vlăstarul împăciuitor.Luke Perry
Scapă cine poate.
Se-ntâmpla prin 2004, deci e posibil ca situaţia să se fi schimbat de atunci. Nu ştim cine pe cine mai călăreşte acum, dar ştim că Luke Perry încă tatăl mândrul al fetiţei Sophie (16 ani) şi-al adolescentului Jack (19 ani).
Jennie Garth
”Toată lumea să zâmbească, am zis!”
Să explicăm tabloul de familie recent (noiembrie 2016): Jennie Garth, alături de fiica mică, Fiona, şi de fostul soţ, peter Facinelli. Lipsesc, nemotivat, din fotografie Luca Bella şi Lola Ray.
Gabrielle Carteris
Cei norocoşi
La ei încă totu-i bine. Aici, Gabrielle Carteris alături de soţul Charles şi fiicele Kelsey şi Molly. Se-ntâmpla prin decembrie 2013, dar bănuim că tot aşa arată tabloul lor de familie.
Lindsay Price
Lindsay Price aka Janet Sosna, în viaţa ei de după ”Beverly Hills”. În centrul atenţiei îl avem pe fiul ei Hudson care se bucura de premiera filmului ”Zootopia„ prin februarie 2016.
Tiffany Thiessen
Ca de Crăciun
Ce-i mai bun, la sfârşit! Tiffany, alături de soţul Brady Smith, de fiul Holt şi de fiica Harper. Şi la ei pare să se fi aşezat bine lucrurile!