Ştefan Bănică Jr., refuzat de un cerşetor căruia i-a oferit bani: ”M-a impresionat până la lacrimi!”
Şi-a căpătat propria faimă, deşi, poate, i-ar fi fost foarte uşor să trăiască de pe urma succesului tatălui său. Totuşi, oamenii de rând nu l-au uitat pe Ştefan Bănică Sr. şi îi amintesc constant fiului său de măreţia lui.
Acum mai mulţi ani, Ştefan Bănică Jr. a fost refuzat de un cerşetor, acesta dovedindu-se un mare admirator al tatălui său, marele cântăreţ şi actor Ştefan Bănică Senior. Lucrul acesta a fost dezvăluit chiar de către Bănică Jr., într-un interviu acordat revistei AS despre copilăria alături de marele artist al României şi viaţa cu moştenirea artistică lăsată. ”Am avut norocul să trăiesc lângă unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori din România: tatăl meu, actorul Ştefan Bănică. El, ca şi marele Toma Caragiu sau minunatul Tavi Cotescu, nu aveau nevoie să-şi facă publicitate prin confidenţe ori declaraţii în presă”.
Bănică Jr. îşi aminteşte cum un bătrân amărât i-a refuzat banii graţie admiraţiei pe care o avea pentru tatăl lui. ”Dar spectatorii îi adorau. Iar unii din generaţia lor comună continuă şi azi să-i adore, deşi au dispărut de câţiva ani buni. Să vă povestesc o scenă care m-a impresionat până la lacrimi: treceam pe stradă şi am zăit un bătrân necăjit, ce-mi părea că cerşeşte. M-am apropiat şi am vrut să-i dau bani. Mi-a spus: ”De la dvs. Nu vreau să primesc. Tatăl dvs mi-a oferit cel mai de preţ dar – de câte ori îl vedeam la teatru sau la televizor, viaţa îmi părea mai frumoasă. Îi datorez enorm”. Pentru mine, acest gest a valorat cât nu ştiu câte premii pe care le-aş fi primit”, a relatat Ştefan Bănică Jr.
Amintim că Ştefan Bănică Senior s-a născut pe 11 noiembrie 1933, în Călăraşi, şi a murit pe 26 mai 1995, la vârsta de doar 61 de ani. De-a lungul vieţii sale, s-a remarcat precum un actor complex de teatru şi film şi un cântăreţ deosebit. În 2016, de Ziua Mondială a Teatrului, Ştefan Bănică Senior a primit, postum, o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului (Cocor) şi Placheta Oraşului Bucureşti, în semn de recunoaştere şi preţuire pentru întreaga sa activitatea în domeniul cinematografic. Fiul său, Ştefan Bănică Jr., s-a născut pe 18 octombrie 1967, din relaţia marelui artist cu Sanda Vlad-Liteanu.