Ştefan Stan, despre motivul despărţirii de Andreea Mantea
La o lună de la despărţirea de prezentatoarea postului Kanal D, câştigătorul concursului „Vocea României“ de la Pro TV a vorbit deschis cu fanii săi despre relaţia lor.
La o lună de la despărţirea de prezentatoarea postului Kanal D, câştigătorul concursului „Vocea României“ de la Pro TV a vorbit deschis cu fanii săi despre relaţia lor.
În primăvară, băteau clopotele de nuntă pentru Ştefan Stan şi Andreea Mantea. Şi, cu toate că relaţia lor trecuse deja de un hop – infidelitatea lui Ştefan, cei doi au decis să pună punct poveştii lor de iubire, când şi-au dat seama că nu pot surmonta nepotrivirea de caracter.
Cel puţin, asta ne-a lăsat să înţelegem cântăreţul, invitat ieri la Adevărul Live.
„Dezinformarea duce întotdeauna la anumite caracterizări. Eu cu Andreea m-am iubit foarte mult, s-au întâmplat foarte multe lucruri frumoase şi nu prea frumoase într-un timp foarte scurt. Andreea e o femeie minunată, e foarte rar să găseşti înţelegere. Ne-am despărţit de trei ori: o dată în februarie, o dată când am înşelat-o eu şi acum. Am ajuns la un impas, la un capăt de linie în care nu ne-am mai regăsit unul cu celălalt. Au fost şi factori externi care ne-au influenţat. Asta e, presa trebuie să-şi facă meseria. Nimeni nu ştie ce a fost la noi în casă, poţi să te iei după speculaţii“, a declarat el la Adevărul Live.
Foto: arhiva ADH