Stifler din "Plăcintă americană" a ajuns la altar. Cine este aleasa lui?
Este unul dintre personajele principale din filmul "Plăcintă americană".
De fapt, este vorba despre băiatul cel rău din gaşca de adolescenţi din ultimul an de liceu, numitul Steve Stifler. Actorul care l-a interpretat pe acesta, Seann William Scott, în vârstă de 43 de ani, s-a căsătorit la sfârşitul lunii septembrie cu designerul de interioare Olivia Korenberg, în vârstă de 31 de ani (foto stânga, jos).
O iubire despre care presa americană a aflat de-abia luna trecută şi asta pentru că Seann nu a dat prea multe detalii despre viaţa lui amoroasă, în afara faptului că se vede cu cineva.
După succesul din American Pie, Scott a avut scurte relaţii cu actriţele Jaime King şi January Jones, apoi cu modelul Deanna Miller. Acesta a mai fost logodit cu un alt model, Lindsay Frimodt, din 2012 până în 2013, când cei doi s-au despărţit.
De data aceasta, Scott a ajuns la altar fără să facă tam-tam şi poate că aceasta este cheia succesului.
Foto: Profimedia