Super fotografii cu super Gal Gadot
O cunoşti pentru rolurile sale de super-eroină din filme de acţiune, însă cu siguranţă nu ştiai că, şi în viaţa de zi cu zi, Gal Gadot se luptă cu provocările pentru a reuşi să împace viaţa de familie cu cariera, dar şi cu latura sa artistică. Şi, tocmai datorită spiritului său luptător, frumoasa actriţă a devenit imaginea noii serii Huawei P20.
Gal Gadot
Mai mult, Gal Gadot şi Huawei reprezintă şi promovează valori similare. În primul rând, îndrăzneala de a crede şi de a lupta pentru reuşită, apoi ambiţia de a ajunge cât mai aproape de perfecţiune, şi, mai presus de toate, puterea de a crede şi de a-şi urmări visele.
Mamă a doi copii minunaţi, cu un stil de viaţă alert, Gal încearcă să păstreze echilibrul perfect dintre muncă şi casă, aşa că avea nevoie de un „asistent“ pe care să se poate baza, dotat cu Inteligenţă Artificială, pe care l-a găsit în noua serie P20. „Tehnologia este lângă mine în fiecare minut şi face parte din rutina mea zilnică. Pe de-o parte, o folosesc în călătoriile mele, pentru a surprinde amintiri frumoase şi, pe de altă parte, tehnologia îmi oferă acel sentiment de încredere că voi putea să duc la bun sfârşit toate provocările pe care le întâmpin, mai ales acum, când, datorită duratei lungi de viaţă a bateriei şi a funcţiilor pentru încărcare rapidă, am garanţia utilizării neîntrerupte a smartphone-ului meu“, mărturiseşte talentata actriţă israeliană.
Ce îi place cel mai mult la telefon? Performanţele foto, cu siguranţă! Huawei a lucrat îndeaproape cu fotografi, dar şi cu specialişti Leica Camera AG pentru a putea dezvolta şi pentru a crea o nouă generaţie de telefoane inteligente, care permite utilizatorilor să stăpânească uşor arta surprinderii fotografiei perfecte. „Fotografiez neîncetat lucrurile care mă inspiră, ca să fiu cât mai aproape de eul meu artistic, doar că, până acum, nu am realizat ce rol important joacă AI în viaţa mea. De când am început să folosesc Huawei P20 Pro, am început să observ toate detaliile mărunte care fac diferenţa şi pentru care nu trebuie să îmi mai fac griji de acum încolo. De exemplu, selectarea celor mai bune fotografii pentru social media, alegerea unghiului şi a luminii potrivite“, spune vedeta.
Huawei P20 Pro le oferă consumatorilor cea mai avansată experienţă de utilizare a unei camere, disponibilă într-un smartphone, datorită funcţiilor AI integrate – Inteligenţa Artificială „ştie ce trebuie făcut“ pentru a realiza fotografia perfectă. Datorită acestor tehnologii, camera recunoaşte în mod automat subiecţii şi îşi poate ajusta setările în funcţie de aceştia, pentru a îmbunătăţi rezultatele. Mai mult, camera este capabilă şi să ghideze utilizatorul cu privire la detalii legate de compoziţie şi de încadrare, oferindu-i informaţii preţioase, cunoştinţe pe care un profesionist le învaţă în mult mai mult timp.
Modelul P20 Pro este disponibil pe plan local în variantele de culoare Black, Twilight şi Midnight Blue, la un preţ recomandat de 3.900 lei.
În plus, display-ul FullView de la Huawei pune şi mai mult în valoare frumuseţea imaginilor, în timp ce bateria ultra-eficientă le permite utilizatorilor să rămână conectaţi şi să facă adevărate şedinţe foto timp de ore întregi.
Acest articol este un advertorial şi conţine elemente publicitare.