Tamara Buciuceanu, în stare gravă. Medicii de la Elias sunt rezervaţi

15 octombrie 2019   News

Actriţa este internată la Spitalul Elias din Bucureşti, iar starea ei s-a agravat.

Starea de sănătate a legendarei Tamara Buciuceanu s-a agravat în această dimineaţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias. Actriţa este la secţia Terapie Intensivă, intubată şi ventilată mecanic.

Tamara Buciuceanu a avut o decompensare a bolii cardiace de care suferă. Medicii sunt rezervaţi în acest moment. 

Pe 3 octombrie, actriţa Tamara Buciuceanu Botez, în vârstă de 90 de ani, a fost internată la Spitalul Elias.

Tamara Buciuceanu-Botez a interpretat roluri în teatru dramatic, teatru de revistă, operetă, televiziune şi film. Născută în 1929, în Tighina, Republica Moldova, supranumită „Doamna comediei româneşti", Tamara Buciuceanu a realizat peste 1.500 de roluri memorabile, printre care se numără cel al Anetei Duduleanu din „Cuibul de viespi", în regia lui Horea Popescu, Chiriţa din „Chiriţa în provincie", în regia lui Alexandru Dabija, Isoscel din „Liceenii", în regia lui Nicolae Corjos.

În anul 2011, în semn de preţuire a impresionantei activităţi artistice, Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Aleea Celebrităţilor, proiect iniţiat de Teatrul Metropolis, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti.

Mai multe