Tatăl lui Russell Crowe a murit la 85 de ani. Cuvintele emoţionante ale actorului, pentru părintele său
Tatăl faimosului actor, Russell Crowe, John Alexander Crowe, a murit la vârsta de 85 de ani. Extrem de ataşat de părintele său alături de care a stat izolat încă de la începutul pandemiei, Crowe a anunţat decesul acestuia printr-un mesaj emoţionant pe Twitter.
Ultima dată când Russell Crowe le-a împărtăşit fanilor o imagine cu tatăl său a fost anul trecut, prin intermediul unei postări pe Instagram, în care bătrânul apărea o şapcă din filmul A Beautiful Mind, pentru care fiul său fusese nominalizat la Oscar pentru cel bun actor.
Marţi, Russell a anunţat vestea tristă a morţii tatălui său printr-o serie de postări pe Twitter.
“Am ajuns înapoi acasă aseară. Astăzi, deşi soarele străluceşte şi ploaia torenţială s-a domolit, această zi va fi veşnic marcată de tristeţe. Dragul meu bătrân, frumosul meu tată, cel mai blând dintre bărbaţi, a murit.”
„Postez asta pentru că ştiu că există oameni din întreaga lume a căror inima a atins-o şi şi pe care i-a gâdilat cu ochii săi sclipitori şi cu atitudinea lui năstruşnică faţă de toată lumea, şi orice, şi aceasta este probabil o metodă eficientă de a transmite ştirile.”
„John Alexander Crowe 13 martie 1936 - 30 martie 2021
Născut în Christchurch, Nouă Zeelandă.
A murit în Coffs Harbour, NSW, casa sa în ultimii 25 de ani. Odihnească-se în pace.”
Tatăl actorului este şi cel care i-a insuflat acestuia inspiraţia şi l-a încurajat să intre în industria cinematografică - familia s-a mutat din Noua Zeelandă la Sydney când Russell avea patru ani, unde tatăl şi mama sa Jocelyn ofereau serviciile de catering pe platourile de filmare, având o afacere în acest domeniu.