Tăticul model Ben Affleck. Actorul este deosebit de atent şi grijuliu cu copiii săi. Le-a dedicat un weekend întreg
Ben Affleck s-a împăcat cu fosta iubită Jennifer Lopez, însă îşi face timp pentru copiii săi şi se poartă minunat cu ei.
După ce a stat câteva zile bune nedezlipit de cântăreaţă, la vila din Miami, Ben a zburat la Los Angeles pentru a se reuni cu copiii săi, Seraphina şi Samuel.
Actorul a fost căsătorit cu simpatica Jennifer Garner şi au împreună trei copii minunaţi. Garner a profitat şi ea de faptul că Ben a stat cu copiii şi şi-a scos mama în oraş şi a răsfăţat-o cu un prânz şi o programare la manichiură.
Remarcăm delicateţea lui Ben Affleck atunci când se află lângă copii. Cu fiica sa a fost un gentleman desăvârşit, ocrotind-o mereu şi ajutând-o cu bicicleta. Pe fiul său l-a luat de la înot.
Duminică, şi-a scos ambii copii la prânz în oraş. Violet, fiica de 15 ani pe care o are tot cu Jennifer Garner, a lipsit de la această reuniune de familie.
Ben şi copiii au purtat mască tot timpul în exterior. Starul din ”Argo” s-a îmbrăcat în stilul său casual relaxat, cu un pulover gri şi jeanşi. Cu o zi înainte, a optat pentru jeanşi şi tricou.
În ultima vreme, Ben a petrecut mult timp cu cei trei copii ai săi. Joi, actorul a fost fotografiat în timp ce l-a vizitat pe Samuel la casa lui Garner din Brentwood, Calif.
În tot acest timp, J Lo a pus paie pe foc, ieşind la masă cu fostul său soţ, Marc Anthony. E bine că se înţeleg amândoi atât de bine cu foştii.
Cântăreaţa a divorţat de Anthony în 2014. Are cu el doi gemeni în vârstă de 13 ani, Max şi Emme. Cei doi au petrecut aproximativ două ore pe terasa hotelului W din South Beach, potrivit martorilor.
Foto: Profimedia